
Compania Națională Poșta Română a anunțat pe 29 iunie că directorul executiv al instituției, Dumitru Daniel Neagoe, a fost numit în funcțiile de președinte al Consiliului de Administrație și director general la operatorul poștal. Astfel, pe 25 iunie, acționarii companiei, Ministerul Comunicațiilor, care deține 75% din titluri, și Fondul Proprietatea (25%), l-au numit pe Dumitru Neagoe, președinte al CA. și director general. În perioada aprilie-iunie 2010, Dumitru Daniel Neagoe a fost director executiv în cadrul Poștei Române, iar în perioada martie 2009 - martie 2010 a condus Direcția Regională de Poștă Ploiești. Acesta are 42 de ani, a absolvit Facultatea TCM din cadrul Institutului Politehnic București și un masterat la SNSPA. Noul președinte-director general îl înlocuiește la conducerea Poștei Române pe Tudor Gabriel Bohâlțeanu, care a demisionat din funcțiile deținute în companie.





