
Scop Computers SA a anunțat pe 2 decembrie că începând cu data de 30 noiembrie 2010, ABC Data SA, lider în distribuția IT în regiunea Europei Centrale și de Est, a devenit acționarul majoritar al companiei. Conform contractului, ABC Data, companie poloneză, listată la Bursa de Valori din Varșovia, a achiziționat 51% din acțiunile Scop Computers și în termen de trei ani va deveni singurul proprietar al companiei (100%).
"Decizia de a ne uni forțele cu partenerul nostru din Polonia este o componentă a strategiei noastre de dezvoltare a Scop Computers. Majoritatea acțiunilor la compania noastră este preluată de o companie stabilă, puternică, una dintre cele mai mari companii din zona noastră europeana. De acum înainte devenim parte a grupului ABC Data, având același obiectiv strategic de a menține și consolida poziția de lider în distribuția IT în Europa Centrală și de Est. Sunt convins că investiția companiei ABC Data în Scop Computers și activitatea comună viitoare vor întări în mod eficient poziția noastră pe piața românească" - a declarat Alexandru Visan, fondator și Director General al Scop Computers SA.
În cadrul aceleași mișcări de integrare strategică a Scop Computers în grupul polonez ABC Data, la 30 noiembrie 2010 a mai fost semnat un acord între ABC Data și Mokito Management Limited, în calitate de acționar minoritar, ceea ce presupune că, în perioada 2010-2013, ABC Data va prelua restul de 49% din acțiuni la Scop Computers de la Mokito Management Limited.
"Achiziția Scop Computers SA , un nume cunoscut și respectat pe piața românească de IT , adaugă valoare companiei noastre și confirmă realizarea unuia dintre obiectivele listării la bursă" - a declarat Marek Sadowski, CEO al companiei ABC Data SA.
Despre SCOP Computers. Înființată în anul 1994, SCOP Computers este una dintre cele mai mari companii de distribuție IT din România, cu o tradiție de peste 16 ani în acest domeniu. De la înființare și până în prezent compania a înregistrat o creștere continuă, acoperind segmentele pietei IT&C în zona de branduri A, produse finite din categoriile PC, software, multimedia, echipamente și soluții print ©, networking, securitate, stocare și echipamente de alimentare electrică. SCOP Computers are în prezent peste 130 de angajați, parteneriate cu peste 30 de producători de renume internațional și o rețea de distribuție formată din peste 1000 de parteneri. În anul 2009, SCOP Computers a realizat o cifră de afaceri de 80 milioane Euro.
Notebook-urile reprezintă segmentul cel mai dinamic, SCOP Computers deținând o cotă de piață de circa 30%.





