.

În ciuda evenimentelor tulburătoare care au dominat anul 2002 - războiul împotriva terorismului, înrăutățirea situației economice și apariția unei crize fără precedent în cadrul conducerii corporațiilor - aproape 75% dintre directorii executivi sunt încrezători în perspectivele de dezvoltare a companiilor pentru anul în curs.
Aceasta este numai una dintre concluziile studiului efectuat de către PricewaterhouseCooper, care include prevederile a circa 1000 de directori executivi din Europa, Asia și SUA. Studiul a fost prezentat pe data de 23 ianuarie în cadrul Forumului Economic Mondial ce a avut loc la Davos, Elveția.
'žDirectorii executivi sunt foarte încrezători în succesul afacerilor în 2003', afirmă Samuel A. DiPiazza Jr., CEO PricewaterhouseCoopers. 'žStudiul nostru arată că aceștia întrevăd noi oportunități pe piața actuală și că s-au poziționat foarte bine astfel încât pot profita cât mai mult de acestea.'
Majoritatea directorilor executivi intervievați au încredere în perspectivele de dezvoltare a propriilor companii, 85% dintre aceștia considerându-se bine plasați pe piață, 11% fiind încă nesiguri, în timp ce doar 4% dintre aceștia afirmă că nu sunt pregătiți să fructifice noile oportunități.
În plus, 58% dintre respondenți afirmă că își pot îndeplini cotele de profit propuse, în timp ce 31% se așteaptă chiar la o depășire a acestora. În ansamblu, 25% dintre respondenți mizează pe inovație ca fiind soluția dezvoltării noilor oportunități.
Studiul relevă și siguranța directorilor executivi în privința construirii încrederii publice. În timp ce 72% dintre aceștia afirmă că încrederea publică în compania lor nu a scăzut, ei cred că aceasta a scăzut în privința corporațiilor, a auditorilor și analiștilor de piață din țara lor, cât și în privința piețelor de capital în general.
Ceea ce înseamnă probabil că directorii ar trebui să-și privească propriile companii cu un ochi mai critic.
Fiind responsabili de scăderea încrederii publicului, directorii executivi au recurs la o politică activă, cu schimbări radicale la nivelul conducerii și administrației companiilor.
Astfel, când au fost întrebați despre măsurile luate de către companiile lor în urma scăderii încrederii publice, 63% dintre directori au menționat îmbunătățirea procedurilor de management de risc, urmată de îmbunătățirea noilor proceduri interne (43%).
Colateral, doar un sfert dintre respondenți au demarcat rolurile de președinte și director executiv, alăturând consiliului de conducere mai mulți directori independenți sau non-executivi. Așadar, problema se pare că este, mai degrabă, la nivel managerial decât la cel de conducere și administrație.
Chiar dacă se arată optimiști în fața noilor provocări, directorii sunt conștienți, totuși, de numeroasele amenințări și obstacole care vor apărea, precizează DiPiazza, așa încât 48% dintre ei vorbesc despre terorism și război ca fiind cele mai mari amenințări pentru perspectivele lor de dezvoltare.
Circa 49% dintre respondenți văd în creșterea numărului reglementărilor adevărata amenințare, cu precizarea că directorii americani sunt mai speriați de terorism decât cei europeni.
Jumătate dintre directorii intervievați consideră Guvernul o amenințare cu mari șanse de creștere, în condițiile în care acesta se arată din ce în ce mai insesibil la nevoile mediului de afaceri.
În timp ce 46% dintre respondenți consideră că liderii politici au devenit, în ultimii doi ani, mai puțin responsabili față de agenda de afaceri, doar 32% nu susțin această părere, comparativ cu anul trecut, când 45% dintre ei nu considerau că există o relație adversă între mediul de afaceri și Guvern, iar 35% credeau într-o colaborare a celor două părți. În ciuda numeroaselor amenințări, directorii executivi fac schimbări strategice care împing companiile spre un grad ridicat de dezvoltare și își îndeplinesc scopurile propuse, ceea ce ne dă speranțe petru un an mai bun, cu o revigorare economică încurajatoare', a concluzionat DiPiazza.
Studiul PricewaterhouseCoopers, al șaselea de acest fel, realizat în colaborare cu Forumul Economic Mondial a avut ca respondenți un număr de 992 de directori executivi (409 din Europa, 124 din America de Nord și 129 din America Centrală și de Sud, 47 din Africa și 283 din Asia-Pacific. Circa 37% dintre acești directori conduc companii cu mai mult de 5.000 de angajați, iar 30% dintre ei răspund de companii cu 1.000-5.000 angajați.
Studiul a început în octombrie 2002 și a continuat până în pirmele zile ale lui ianuarie 2003.