Cu o investiție de 50.000 de euro, eMAG a deschis, pe 25 noiembrie, un showroom de 300 de metri pătrați în Craiova, în incinta Galeriilor Real. Iulian Stanciu, directorul general al companiei estimează că noul showroom va genera vânzări de 500.000 euro până la sfârșitul anului și aproximativ 6 milioane de euro anul viitor. Clienților li se transportă gratuit comenzile la showroom sau la domiciliu, indiferent de valoare și destinație, iar plata se face cash la livrare.
eMAG vizează, în 2010, o cifră de afaceri de 100 de milioane euro, în creștere cu 56% față de 2009, când a înregistrat 64 milioane de euro. În primul semestru al anului curent cifra de afaceri a crescut cu 64% față de aceeași perioadă din 2009, la 41 milioane euro.





