.

ARCA a început simulările Computer Fluid Dynamics (CFD) pentru avionul IAR-111 Excelsior în anul 2010. De atunci, ARCA a continuat aceste simulări pentru toate configurațiile posibile de zbor. Durata mare a acestor simulări a fost determinată de complexitatea și cantitatea calculului necesar. În această perioadă trei computere de la ARCA au funcționat aproape non-stop.

"La sfârșitul anului 2010 aveam deja o imagine clară asupra configurației avionului IAR-111 Excelsior, în urma rulării simulărilor aerodinamice. Acest lucru ne-a permis să demarăm lucrul la avion, la începutul anului 2011. De atunci, au fost rulate simulări pentru toate configurațiile de zbor, altitudini și viteze. Aceste simulări ne-au indicat sa efectuăm câteva modificări care au optimizat geometria avionului, chiar în timpul procesului de construcție, precum coborârea motorului avionului cu 30 cm sub planul aripii, creșterea anvergurii aripii cu 90 cm, etc. În acest moment este foarte probabil să menținem această configurație a aparatului." precizează Dumitru Popescu, Președinte ARCA.

Avionul IAR-111 Excelsior va fi utilizat de către ARCA ca platformă pentru lansarea rachetei Haas II pentru Competiția de astronautică de Google Lunar X Prize, cât și pentru dezvoltarea tehnologiilor pentru industria turismului spațial.

Programul ARCA pentru Competiția Google Lunar X Prize este finanțat cu surse exclusiv private, cu sprijinul partenerilor BRD-Groupe Société Générale, Calor, System Plus, AGI, Grapefruit, Lexgrup, având programat primul zbor în toamna anului 2012.

Animație cu avionul IAR-111 Excelsior: http://www.youtube.com/watch?v=ZzJiBhZRpPE