.

BUCUREȘTI - 9 iunie 2005 -  Intel Corporation a  anunțat disponibilitatea și în România a noilor platforme dual core bazate pe procesoarele Intel® Pentium® D. Producătorii autohtoni Altex și Flamingo vor oferi sisteme dual core nu numai pasionaților de computere și marilor amatori de entertainment, ci și publicului general ce dorește să achiziționeze un PC. Astfel, noile sisteme, 'Davio Dual Core', respectiv 'Diablo G', combină tehnologii-cheie hardware și software, fiind concepute pentru a oferi utilizatorilor posibilitatea de a rula simultan mai multe aplicații cu conținut digital. În același timp, computerele cu procesor dual core permit și companiilor să crească nivelul de securitate al PC-urilor, calitatea managementului de sistem și a capabilităților de colaborare.
 
Tehnologia dual core asigură o performanță superioară computerului, consum redus de energie și procesare mai eficientă a mai multor taskuri în același timp (multitasking). Din acest punct de vedere, procesoarele cu mai multe core-uri constituie o premisă pentru îmbunătățirea experienței utilizatorilor, atât acasă, cât și la birou. 'Punând la dispoziția consumatorilor din România tehnologia dual core, sistemele prezentate astăzi oferă posibilitatea de a face un pas important înainte în ceea ce privește activitatea de computing', spune Piotr Pagowski, Intel Territory Manager, Europa Centrală și de Est. 'Anunțul are loc la puțin timp după lansarea la nivel internațional a primei platforme dual core, demonstrând faptul că piața locală este pregătită să utilizeze ultimele tehnologii, aspect foarte important pentru compania Intel'.
 
 'ALTEX se numără printre primii retaileri din lume care vor oferi clienților această tehnologie. Căutăm în continuu să oferim soluții performante, de ultima generație. După lansarea  la inceputul lunii mai 2005, a primului sistem home entertainment integrat, Davio Media Center, iată că ALTEX continuă să își păstreze clientii conectați la ceea ce înseamnă noutate internațională în domeniu, oferindu-le noul sistem DAVIO Dual Core. Mai mult, în magazinele Media Galaxy, clienții își pot configura propriul calculator bazat pe tehnologia dual core', declară Costin Soare, Sales & Marketing Manager, IT&C, ALTEX.
 
'Noi oferim mai mult decât simple produse, aducem soluții complexe, adaptate consumatorului local. De doi ani, Flamingo promovează în România conceptul de 'Casă digitală', care integrează cele mai recente tehnologii din domeniile audio, foto și video, având în centru calculatorul, facilitănd accesul la cunoaștere și entertainment. În acest demers, specialiștii Flamingo selectează și integrează cele mai noi produse ale leader-ilor tehnologici', este de părere Dan Topală, Președinte Flamingo International.
 
Tehnologia Intel dual core a fost creată în special pentru a oferi o experiență deosebită utilizatorilor în activitățile de tip multitasking și multithread. Procesorul Intel® Pentium® D, care este 'centrul' noilor platforme dual core, este creat pe tehnologia de 90 de nanometri, beneficiind și de tehnologiile Execute Disable Bit și Enhanced Intel SpeedStep. Intel® Pentium® are 2 MB L2 cache și constă din două core-uri integrate pe un singur chip.