
SIVECO Romania a început implementarea celui mai important proiect național de eLearning din Malta, stat membru al Uniunii Europene. Compania va dezvolta și furniza Ministerului Educației din Malta conținut educațional digital personalizat, un program de instruire pentru 800 de profesori și un instrument de tip „content authoring tool", care permite profesorilor să își creeze propriile lecții, adaptate la propriul traseu de predare și la cerințele elevilor.
"Malta este o țară unde reforma în domeniul educației, prin modernizarea actului educațional la toate nivelurile, a început printr-o metamorfoză radicală a programei naționale, fiind în același timp în topul țărilor europene în ceea ce privește eficiența și folosirea soluțiilor de eGovernment, deja implementate și operaționale la toate nivelurile administrației publice. Suntem bucuroși că am câștigat un nou proiect național complex, de anvergură, unde putem să replicăm expertiza noastră unică la nivel global, câștigată în proiecte de eLearning desfășurate în peste 26 de țări și să devenim pentru Ministerul Educației din Malta un partener strategic, pe termen mediu și lung. Este un proiect deosebit de important datorită particularităților caracteristice Maltei, o țară-insulă în Marea Mediterană cu o istorie de peste 8000 de ani și supusă influențelor variate ale unor culturi dominante, precum cea arabă, italiană, franceză și, până nu demult, engleză", precizează Iulian Manea, Director Regional, Departamentul Vânzări Internaționale din cadrul SIVECO Romania.
Elevii din cele 57 de școli de stat, particulare și catolice din Malta vor beneficia de 1.400 de lecții digitale adaptate 100% pe noua programă națională, lecții din matematică, fizică, biologie, chimie, geografie, istorie și studii sociale. Lecțiile transpun în practică, cu ajutorul tehnologiilor moderne, concepte educaționale inovatoare, proprii secolului al XXI-lea. Lecțiile digitale interactive pun accent pe animații, jocuri educaționale cu valoare pedagogică, simulări complexe și experimente științifice, toate menite să contribuie, într-o manieră riguroasă și modernă, la procesul de inovare a metodelor de predare și învățare.
Proiectul național de eLearning dezvoltat de SIVECO în Malta va acoperi primii doi ani de studiu din învățământul secundar (Form 1 și 2), urmând să fie extins, în viitor, la întregul ciclu al învățământului secundar (Form 3, 4 și 5), apoi și la învățământul vocațional. Perioada de implementare a proiectului este de 18 luni.
"Malta este o țară unde reforma în domeniul educației, prin modernizarea actului educațional la toate nivelurile, a început printr-o metamorfoză radicală a programei naționale, fiind în același timp în topul țărilor europene în ceea ce privește eficiența și folosirea soluțiilor de eGovernment, deja implementate și operaționale la toate nivelurile administrației publice. Suntem bucuroși că am câștigat un nou proiect național complex, de anvergură, unde putem să replicăm expertiza noastră unică la nivel global, câștigată în proiecte de eLearning desfășurate în peste 26 de țări și să devenim pentru Ministerul Educației din Malta un partener strategic, pe termen mediu și lung. Este un proiect deosebit de important datorită particularităților caracteristice Maltei, o țară-insulă în Marea Mediterană cu o istorie de peste 8000 de ani și supusă influențelor variate ale unor culturi dominante, precum cea arabă, italiană, franceză și, până nu demult, engleză", a declarat Iulian Manea, Director Regional, Departamentul Vânzări Internaționale din cadrul SIVECO Romania.
În 2010 SIVECO a început primul proiect de eLearning pentru o țară a Uniunii Europene. Acesta a constat în livrarea către Ministerul Educației și Culturii din Cipru a unei platforme integrate de învățare și colaborare, formată dintr-o suită de aplicații de management educațional și de colaborare, construite și deplin integrate cu cele mai moderne tehnologii.
În cadrul proiectului a fost creat și implementat conținut digital educațional pentru 13 materii în școlile cipriote. Platforma integrată de eLearning pentru învățământul preuniversitar din Cipru are ca beneficiari 130.000 de elevi, 150.000 părinți, 20.000 de profesori și 20 de administratori din 700 de școli.
Proiectul din Cipru este un exemplu de "bune practici" care se adaugă altor proiecte educaționale majore dezvoltate de SIVECO Romania în țări de pe patru continente.





