
SIVECO Romania a realizat anul trecut o cifra de afaceri de 70 milioane dolari, cu peste 65% mai mare față de 2006, a anunțat compania martți, 22 ianuarie 2008.
Pentru 2008, conducerea companiei estimează o creștere a cifrei de afaceri cu aproximativ 20%, urmând tendintele ultimilor ani.
O parte importantă a profitului obținut va fi reinvestită în activități de cercetare – dezvoltare.
Astfel, SIVECO Romania face pași decisivi în direcția atingerii obiectivelor sale de business pentru următorii 3 ani, și anume dublarea valorii de piață a companiei.
„Parteneriatele pe care le dezvoltăm, atât la nivel național cât, mai ales, la nivel global, reprezintă o dovadă în plus a maturității noastre ca și organizație. Considerăm că modelul nostru de business trebuie dezvoltat cu ajutorul partenerilor, atât în cadrul proiectelor locale cât și al celor internaționale”, apreciaza Florin Ilia, VP Business Development al SIVECO Romania.
„Suntem într-o etapă în care evoluția nu se mai face prin acumulări ci prin salturi calitative. Ne vom concentra eforturile în direcția proiectelor cu un anumit statut, la care participarea în consorțiu devine deseori obligatorie – cel mai bun rezultat final fiind garantat prin reuniunea unor expertize valoroase în domenii complementare ce reprezintă diverse laturi ale aceluiași proiect”, declară Irina Socol, Președinte&CEO, SIVECO Romania.
Pentru 2008, compania își propune consolidarea poziției de important exportator de know-how și de partener de încredere în derularea de proiecte informatice de mare anvergură la nivel internațional și, implicit, creșterea notorietății internaționale a brand-ului SIVECO.
„Extinderea internațională a afacerilor noastre în țări din spațiul CIS, Orientul Apropiat și Africa este doar la început. Sunt sigură că în anul 2008 vom începe o adevărată ofensivă internațională. Fără a părăsi piața românească, ce continuă să devină un potențial impresionant, ne orientăm către exportul de know-how în dezvoltarea de proiecte informatice complexe pe cât mai multe piețe externe, acolo unde există similitudini și putem valorifica la maxim expertiza câștigată la nivel național”, spune Irina Socol.
Conform celor mai recente rezultate date de IDC, SIVECO Romania deține o cotă de 21,2% din piața locală de EAS, fiind liderul caselor românești furnizoare de soluții de afaceri, și 9,7% din piața locală de servicii IT.





