.

Peste 15.000 de manageri de top și specialiști din industria IT, din 138 de țări au participat recent la conferința anuală a partenerilor Microsoft și la Global Education Partners Summit, în Los Angeles. În cadrul unei ceremonii speciale, SIVECO Romania a primit din partea Microsoft premiul "Partener al anului 2011", la categoria "Parteneri naționali". "Suntem deosebit de onorați să primim această distincție care ne situează pe podiumul mondial al industriei IT. Lucrăm cu Microsoft de aproape 20 de ani și am implementat soluții pe tehnologii Microsoft care servesc milioane de utilizatori în zece țări, pe trei continente. Premiul ne onorează cu atât mai mult cu cât corporația americană are între valorile sale cheie asigurarea unui nivel ridicat de satisfacție al partenerilor și clienților. SIVECO Romania este un brand renumit la nivel internațional și suntem convinși că aceste recunoașteri primite din partea Microsoft consolidează statutul nostru de furnizor de soluții bazate pe tehnologiile Microsoft de ultimă generație", precizează Alexandru Coșbuc, Vicepreședinte International Accounts and Partners, SIVECO Romania.

Soluția cloud folosită de SIVECO Romania pentru afișarea rezultatelor admiterii în licee a fost aplaudată la scenă deschisă de cei peste 15.000 de invitați ai evenimentului Microsoft din Los Angeles. Premiul confirmă nu doar performanța SIVECO Romania în parteneriatele strategice încheiate cu Microsoft Romania, ci și expertiza în afaceri a companiei. Pentru obținerea acestei distincții, SIVECO Romania a concurat cu peste 3.000 de companii IT importante, parteneri globali ai Microsoft.

Faptul că SIVECO Romania folosește cu succes tehnologiile Microsoft de cea mai recentă generație a fost reconfirmat, la un nivel excepțional, chiar prin aplicația din 2011, utilizată la afișarea rezultatelor admiterii în licee. Această soluție, bazată pe platforma de cloud computing Microsoft Azure, a asigurat disponibilitate permanentă, capacitate de calcul practic infinită, redundantă și securitatea ridicată a informațiilor, fiind concepută special pentru a face față unui număr foarte mare de accesări simultane, dar și posibilelor atacuri menite să întrerupă disponibilitatea serviciilor furnizate.