.

SIVECO Romania a anunțat pe 28 februarie investiția realizată în compania Latona, important jucător de pe piața bulgărească de IT. Această investiție reprezintă rezultatul unei colaborări inițiate în 2003 între cele două companii și rezultă în preluarea totală a firmei bulgărești de către SIVECO Romania.
 
Investiția în Latona Bulgaria a fost favorizată, în mare măsură, de similitudinile care există între cele două companii. De altfel, cele două companii au implementat impreuna sistemul informatic integrat pentru Fondul Național de Asigurări de Sănătate din Bulgaria.
 
Înfiintată în 1995, Latona se situează pe poziția unei companii de top în domeniul IT și de consultanță business pe piața vecinilor de la sud de Dunăre. Compania este specializată în oferirea de software pentru afaceri de genul soluțiilor ERP, CRM dar și în prestarea de servicii de consultanță de business și IT, dezvoltare software sau servicii web.
 
„SIVECO Romania are pentru urmatorii ani o strategie de business competitivă vizand evolutia la statutul de lider regional în integrarea software. Această prima achiziție materializeaza extinderea activității SIVECO peste hotare, dintr-o perspectivă puțin diferită față de implicarea în proiecte externe – din ce in ce mai frecventa în ultimul timp. Acest nou pas este continuarea firească a extinderii regionale a companiei, care are capacitatea de a investi într-o piață externă, asigurându-și o prezență locală și, prin aceasta, extinderea afacerilor din Bulgaria", declară Irina Socol, Președinte&CEO SIVECO Romania.
 
Conform experților de piata, piața Bulgariei este pozitiv influențată de recenta aderare la UE si de privatizările ce au avut loc începând cu sfarșitul lui 2006, iar, în condițiile menținerii acestui trend pozitiv, perspectivele sunt optimiste:administrația publică va putea iniția proiecte de mare anvergură, prin atragerea de finanțări din partea Băncii Mondiale sau prin programele PHARE. Investițiile cele mai mari în IT sunt preconizate a proveni din sectoarele de utilități, producție, administrație publică, telecomunicații și banking, similar situației de pe piața românească.
 
„Replicarea proiectelor de succes din România în țări ce prezintă similitudini cu mediul de afaceri din tara noastra ne permite valorificarea know-how-ului pe care l-am dobandit în proiecte complexe de eLearning, eHealth, eBusiness, eGovernment. Piața bulgărească ne oferă posibilitatea de a dezvolta, împreună cu compania Latona – acum parte a „familiei" SIVECO, proiecte mari, de impact, capabile să aducă plus-valoare mediului de afaceri internațional", declară Irina Socol, Președinte&CEO, SIVECO Romania.