.

În timp ce unele companii VoIP au probleme cu atragerea clienților, furnizorul luxemburghez de servicii VoIP, Skype Technologies SA, are o altă problemă: nu poate accepta plăți cu cardurile de credit de la clienții actuali.

Compania a afirmat că are probleme legate de acceptarea plăților cu cardul pentru serviciul SkypeOut, serviciul cu plată al companiei care conectează apelurile vocale IP la tot mai numeroasele rețele non-IP. Problema a fost semnalată prima oară de către utilizatorii serviciului SkypeOut, care au postat sute de mesaje pe forumurile Skype, plângându-se că în mod repetat le-au fost respinse încercările de plată cu propriile carduri bancare.

'Există o problemă serioasă legată de plățile online, însă aceasta este legată de ultimele măsuri anti-fraudă luate de companie', a afirmat purtătorul de cuvânt al Skype, Kelly Larabee. Opțiunea de plată directă cu cardul din magazinul online SkypeOut a fost înlăturată, compania rugând clienții să folosească instrumente terțe de plată ca Moneybookers și PayPal, ca o soluție provizorie.

Clienții SkypeOut cumpără 'žcredite' pentru a efectua apeluri în cadrul rețelelor non-IP din întreaga lume, prin intermediul unor operatori ca Level 3 Communications Inc., în SUA, sau Colt Telecom Group și Tele2 AB, în Europa. Un credit de 10 euro acordă aproape 10 ore de apeluri în cadrul serviciului SkypeOut.

Întrebat despre evenimentele care au condus la programul Skype anti-fraudă, Larabee a răspuns că acest program se derulează încă de la debutul serviciului SkypeOut, în iulie 2004. 'Frauda a reprezentat întotdeauna o problemă serioasă pentru noi.' În timp ce problemele de plată ale Skype continuă, Larabee a arătat, de asemenea, că serviciile PayPal (acum deținut de eBay) și Moneybookers funcționează excelent. Aceste servicii, însă, necesită părăsirea site-ului Skype de către utilizatorii SkypeOut și crearea unui nou cont, separat de cel de pe site-ul Skype. Larabee susține că atunci când este vorba de protecție reală împotriva fraudei, serviciile PayPal și Moneybookers sunt mai sigure decât plata directă cu arhicunoscutele cardurile bancare. 'Noi ne încurajăm clienții să le folosească datorită faptului că au o experiență mult mai bogată în prevenirea fraudelor.'

Utilizatorii nemulțumiți ai SkypeOut afirmă că Skype încearcă pur și simplu să evite taxele pentru tranzacții a companiilor ce emit cardurile bancare, prin folosirea serviciilor terțe. Însă Moneybookers și PayPal au, de asemenea, taxe pentru tranzacții. 'Noi suntem o companie VoIP. Protecția împotriva fraudelor bancare nu reprezintă afacerea noastră de bază', arată Larabee.

Serviciul Skype a fost inventat de aceiași doi oameni ce au creat KaZaA, cunoscutul serviciu de schimb de fișiere P2P (peer-to-peer). Skype 1.0, 'vasul amiral' al serviciului VoIP, are în prezent peste 29 milioane utilizatori, la care se adaugă zilnic 155.000 de noi utilizatori. Pe 11 martie, serviciul SkypeOut a înregistrat 1 milion de utilizatori la nivel mondial.