Slovacia a fost ultima țară, dintre cele 25 de țări ai UE, care și-a deschis piața telecom pentru competiție. În august, operatorul dominant Slovak Telecom a semnat primul său acord de interconectare, inițial cu 5 operatori alternativi, alți 3 operatori semnând acest acord mai târziu.
Deși legislația a deschis calea operatorilor alternativi în vederea oferirii serviciilor de telefonie fixă încă din 2003, aceștia nu au putut încheia acorduri de interconectare cu operatorul dominant, 51% din acțiunile acestuia fiind deținute de către Deutsche Telekom și 49% de către stat.
Comisia Europeană a atenționat în aprilie Slovacia asupra faptului că sectorul său telecom nu este destul de accesibil pentru competiție, o altă atenționare apărând în iulie. Iar Biroul Antitrust Slovac a amendat în mai operatorul Slovak Telecom cu 27,5 mil. USD pentru blocarea accesului la bucla locală.
'Semnarea primului contract de interconectare a fost primul pas în liberalizarea pieței slovace', a arătat Karin Kurpielova, director general al operatorului alternativ Dial Telecom.
Pe o piață ale cărei tarife sunt cele mai mari din Europa, acțiunile operatorilor alternativi de câștigare a unui procentaj din abonații Slovak Telecom vor scădea tarifele locale cu până la 50% și cele internaționale cu până la 25%, afirmă analiștii telecom.
Penetrarea liniilor fixe este foarte scăzută, aproximativ 23% din gospodării deținând o linie telefonică fixă, operatorii mobili oferind o competiție puternică. Numărul de linii fixe ale Slovak Telecom au scăzut cu 2% în prima jumătate a acestui an, atingând cifra de 1,35 mil. abonați. În schimb, există în prezent peste 4 mil. abonați la serviciile de telefonie mobilă. Veniturile Slovak Telecom au scăzut cu 6% în prima jumătate a acestui an, atingând cifra de 259 mil. USD, însă accesul său la infrastructură și cota de piață de peste 60% din piața Internet îi conferă un avantaj competițional clar. Slovak Telecom se va concentra în primul rând pe accesul în bandă largă la Internet și pe serviciile de date cu valoare adăugată, operatorul estimând că va avea 90.000 de clienți DSL până la sfârșitul anului, într-o țară cu o populație totală de 5,4 mil. locuitori.
- • 5G
- • SmartCity
- • Strategii şi politici
- • ABCdar European
- • MWC 2015
- • MWC 2016
- • MWC 2017
- • MWC 2018
- • MWC 2019
- • Operatori
- • Furnizori
- • eBanking
- • Biblioteca Digitală
- • New Media
- • Educatie
- • Tehnopolis





