.

A&C INTERNATIONAL SA '“ distribuitor autorizat în România al companiilor de software CGS plus Ltd și StudioArs d.o.o, a anunțat luni comunitatea locală a specialiștilor din proiectarea asistată, că începând cu luna octombrie a acestui an, soluțiile software Plateia, Canalis, Hydra și Aquaterra pot fi achiziționate și în rate.

Producătorul StudioArs dezvoltă aplicații software dedicate proiectării și realizării cadastrului sistemelor de alimentare cu apă (Hydra și Aquaterra) iar compania CGS dezvoltă soluții pentru proiectarea sistemelor de evacuare a apelor pluviale și menajere (Canalis) și proiectarea și reabilitarea căilor de comunicație (Plateia).

Fiind soluții necesare în proiectarea și reabilitarea infrastructurii și datorită faptului că au fost special adaptate standardelor tehnice de proiectare din țările Europei Centrale și de Est, aceste aplicații sunt extrem de importante și în țara noastră, cu atât mai mult în ultima perioadă, când inundațiile au afectat masiv regiuni extinse din România.

Această inițiativă a firmei A&C INTERNATIONAL s-a realizat grație eforturilor și demersurilor sale întreprinse pentru a convinge producătorii străini  de software de nevoia ce se resimte în țara noastră pentru aceste soluții în vederea utilizării lor în special în lucrările de consolidare și de reconstrucție a infrastructurilor afectate de inundații.

A&C INTERNATIONAL SA oferă servicii de consultanță, instruire și suport tehnic pentru proiectarea asistată de calculator în domenii precum arhitectura, construcțiile, infrastructura și mecanica.

La baza funcționalității programelor CGS și StudioArs stau produsele Autodesk, ele rulând peste platforma AutoCAD sau una dintre aplicațiile Autodesk Map 3D și Autodesk Civil 3D.

De asemenea, A&C INTERNATIONAL oferă partenerilor săi și toată gama de produse Autodesk, fiind de peste 15 ani distribuitorul autorizat din România al liderului mondial în proiectarea asistată de calculator.

Firmă româno-canadiană cu capital privat înființată în anul 1990, A&C INTERNATIONAL SA este distribuitorul autorizat al produselor Autodesk în România. Compania certificată ISO 9001:2000 furnizează soluții integrate software și hardware pentru proiectare, producție și analiză asistată de calculator (CAD/CAM/CAE) necesare în următoarele domenii: mecanică, energetică, arhitectură, construcții civile, telecomunicații, infrastructură, geodezie, cartografie, cadastru și multimedia. A&C INTERNATIONAL este Microsoft Certified partner, IBM Business partner, dealer Adobe, Symantec și Novell, distribuitor Contex, Mutoh, GTX, Nikon-Trimble (stații totale) și Thales Navigation (sisteme GPS).
Informații suplimentare la www.acintl.ro, www.maxcadmagazine.ro.

Compania americană Autodesk a luat ființă în urmă cu 23 de ani, dispune de 6 milioane de utilizatori în întreaga lume și este cel mai mare producător mondial de software de proiectare pentru PC. Compania a înregistrat în anul fiscal 2005 o cifră de afaceri de peste 1,23 miliarde de dolari, fiind a șasea companie de software din lume. Programele Autodesk încorporează tehnologii de ultimă oră și au o vastă aplicabilitate - mecanică, infrastructură, arhitectură, construcții civile, digital media și servicii wireless de transfer al datelor, îmbunătățind considerabil procesul de proiectare și de management al ciclului de viață al produselor (PLM). Prin intermediul si la inițiativa A&C INTERNATIONAL SA, Autodesk a donat în anul 2002, 10.898 de licențe software în valoare comercială de peste 64 de milioane de Euro, către 100 de facultăți și catedre tehnice din 23 de centre universitare de stat din România. www.autodesk.com