
BitDefender®, producătorul autohton de soluții de securitate, a încheiat pe 9 iulie un acord de parteneriat cu rețeaua de magazine Domo prin intermediul căreia gama de produse de securitate destinate segmentului consumer, suita BitDefender 2009, va fi disponibilă în peste 70 magazine in toata țară.
Parteneriatul a fost posibil prin colaborarea cu Asesoft Distribution, unul dintre principalii distribuitori BitDefender pe piața autohtonă.
Acest acord pune în valoare câteva beneficii majore pe care BitDefender le oferă retailerilor, oferind pe lângă o suită de produse certificate la nivel mondial și termene scurte de livrare oriunde in tara, sesiuni de prezentări tehnice și comerciale, ori demonstrații tehnice, în vederea susținerii vânzărilor.
„In zilele noastre atacurile informatice s-au inmulțit, fiind din ce in ce mai periculoase. Astfel, calculatorul poate deveni mijlocul prin care infractorii cibernetici ajung la datele personale ale consumatorului (care pot fi conturi bancare, coduri PIN etc),. putând să-și însușească în acest fel identitatea sau valorile acestuia. De aceea, din ce in ce mai mulți utilizatori au început să conștientizeze importanța securității și implicit a instalarii unei solutii antivirus pe calculator. BitDefender dorește să-și dezvolte prezența și vizibilitatea la nivel retail pentru a adresa astfel nevoile tuturor potențialilor utilizatori casnici, oferindu-le solutii ce asigură acestora securitate și protecție maximă, la indemâna lor, a declarat Bogdan Lupu, Channel Manager Romania, BitDefender.
Dupa cifra de afaceri, Domo este al doilea retailer specializat în electrocasnice, electronice, IT și telecom și deține o rețea națională formată din 133 magazine ce însumează peste 75.000 de metri pătrați și mai mult de 1900 angajați.
„Noi la Asesoft credem în oferirea celor mai bune produse și servicii clienților noștri, iar BitDefender este alegerea perfectă pentru consolidarea ofertei noastre de soluții de securitate a datelor. Dezvoltarea de produse de securitate a mediilor informatice presupune expertiza și know-how pe care BitDefender le-a dobândit, demonstrat și sustinut în aproape 10 ani de cercetare și dezvoltare. În aceste condiții, parteneriatul cu BitDefender este un demers strategic pentru dezvoltarea afacerii noastre, pentru a le oferi clienților o soluție completă și sigură pentru protejarea datelor. Impreună dorim să educăm utilizatorul despre importanța soluțiilor de securitate", a declarat Razvan Ziemba, Director Executiv, Asesoft Distribution.
Gama BitDefender 2009 conține trei soluții, care se adaptează diferitelor nevoi de securitate ale utilizatorilor de calculatoare. BitDefender Internet Security 2009 răspunde cerințelor de securitate ale unui computer conectat la Internet. Această soluție oferă protecție firewall și protecție proactivă împotriva virușilor, a atacurilor informatice, a mesajelor spam și a furtului de date personale.
Opțiunile de administrare a rețelei personale asigură o experiență sigură pe Internet. BitDefender Total Security 2009 oferă protecție proactivă complexă pentru calculator. Soluția include antivirus, antispyware, antispam, firewall oferind protecție eficientă împotriva atacurilor informatice și a altor amenințări de pe Internet. Funcția de backup ajută la păstrarea documentelor și datelor importante în siguranță. BitDefender Antivirus 2009 oferă protecție proactivă avansată împotriva virușilor, a programelor spion, a tentativelor de fraudă (phishing) și a furtului de date personale.
###
Despre Asesoft
Asesoft Distribution este furnizor de componente, accesorii și sisteme IT și își propune să asigure pieței românești acces facil la performanță și eficiență, oferind partenerilor săi o relație puternică și de încredere, pe termen lung. Asesoft Distribution a încheiat anul 2008 cu o cifră de afaceri de 127 milioane USD, în creștere cu 22% față de anul anterior, iar pentru 2009 își propune afaceri de 130 milioane USD. Compania de distribuție IT are o bază de clienți formată din peste 1.000 reselleri activi și este furnizor important al rețelelor de retail locale.
Asesoft Distribution are în portofoliu o gamă de produse completă, reprezentând furnizori de top ai industriei IT: AMD, Asrock, APC, BitDefender, Creative, Dell, Delux, D-Link, Elixir, Galaxy, Genius, Gigabyte, HIS, Horizon, Intel, Kingston, Kingmax, Lexmark, LG, LITE-ON, Microsoft, MSI, PQI, Samsung, Seagate, Western Digital.
Despre Domo
Domo Retail a avut cea mai dinamica evolutie din industrie, cu o crestere constanta a tuturor indicatorilor de business de la an la an. Dupa cifra de afaceri, este al doilea retailer specializat in electrocasnice, electronice, IT și telecom, deține o rețea naționalã formata din 132 magazine (126 DOMO si 6 magazine Technomarket) ce insumeaza peste 75.000 de metri patrati si mai mult de
Despre BitDefender®
BitDefender este producătorul uneia dintre cele mai rapide și eficiente linii de soluții de securitate a datelor atestate pe plan internațional. Încă de la începuturile sale, din 2001, BitDefender a creat un nou orizont de așteptări și a ridicat standardele în materie de prevenție proactivă a pericolelor informatice, viteză de reacție și actualizare ușoară. În fiecare zi, BitDefender protejează milioane de utilizatori individuali și companii din întreaga lume, oferindu-le posibilitatea unei experiențe digitale în deplină siguranță. Soluțiile BitDefender sunt distribuite printr-o rețea globală de parteneri (distribuitori și reselleri) în peste 100 de țări din întreaga lume.
Pentru informații suplimentare vă invităm să vizitați site-ul dedicat solutiilor de securitate BitDefender. În plus, portalul BitDefender, www.malwarecity.com oferă informații utile și ultimele noutăți despre amenințările de securitate pentru a ține utilizatorii informați despre lupta zilnică împotriva malware.





