.

Sony a lansat pe 31 august noul obiectiv macro FE 50mm F2.8 pentru camerele ɑ cu montură E (modelul SEL50M28). Recomandat pentru fotografiere zilnică, acest obiectiv macro versatil de 50mm are o deschidere a diafragmei de F2.8, care oferă o calitate excepțională a imaginii și un efect bokeh spectaculos, în timp ce capacitatea macro 1:1 le permite fotografilor să obțină fotografii clare în prim-plan. În plus, gama largă de comenzi, printre care comutatorul pentru focalizare, limitatorul pentru intervalul de focalizare și butonul de menținere a focalizării asigură o experiență de macrofotografiere de calitate pentru o gamă largă de utilizatori.
 
 
Ideal pentru peisaje și portrete, precum și pentru fotografii macro, obiectivul oferă o distanță minimă de focalizare de 0.16m și cadre mai mari pentru captarea unui fundal mai extins, comparativ cu obiectivele macro cu distanță focală mai mare. Cântărind doar 236 de grame, obiectivul este foarte ușor și portabil, fiind în același timp rezistent la praf și umezeală pentru a fi utilizat în diferite condiții meteo.
 
 
Noul obiectiv macro FE F2.8 de 50mm este dotat cu un element din sticlă ED (dispersie extrem de scăzută) pentru a compensa eficient aberațiile cromatice axiale la focalizare apropiată, permițându-i să creeze în mod constant imagini clare și de calitate superioară. Diafragma circulară produce efecte bokeh spectaculoase, iar elementele optice și mecanice limitează efectele flare și ghosting chiar și fără capac de protecție. 
 
 
Modelul SEL50M28 va disponibil în Europa din luna octombrie, la prețul de aproximativ 600 de euro.
 
 
Despre Sony
 
Sony Corporation este lider global în producerea de tehnologii audio, video, foto, de gaming, pentru comunicații pentru segmentele consumer și profesional. Prin dezvoltarea afacerilor în muzică, imagine, entertainment și mediul online, Sony are o poziție de lider absolut pe segmentele electronicelor și divertismentului. Sony a înregistrat în anul fiscal încheiat la 31 martie 2015 vânzări consolidate de aproximativ 68 miliarde de dolari. Sony Global Web