.

Cine și-ar fi închipuit că un un inel vechi de secole, găsit din întâmplare, poate aduce cu sine numai nenorociri celor implicați. Cine nu a văzut încă filmul 'Lord of the rings: The Fellowship of the Ring' ar trebui să încerce să facă acest pas. Trebuie să știți însă că este prima parte a seriei 'Lord of the ring' și că trilogia s-a turnat în Noua Zeelanda timp de 3 ani. Filmul a fost desemnat cea mai bună producție la Premiile Institutului American de Film. Succesul pe care l-a avut filmul în rândul tinerilor i-a determinat pe cei de la Universal Interactive să anunțe că vor publica foarte curând jocuri bazate pe seria fantasy Lord of the Rings scrisă de J.R.R. Tolkien, Electronic Arts asigurându-și încă din mai 2001 drepturile pentru jocurile inspirate din filmele acestei trilogii.
Universal Interactive a anunțat încă de pe 7 decembrie anul trecut că va lansa jocuri bazate pe best-seller-ul "Stăpânul inelelor" de J.R.R. Tolkien. Lansările fac parte din acordul pe termen lung dintre Vivendi Universal Publishing și Tolkien Enterprises. Universal Interactive a cumpărat drepturile exclusive de dezvoltare de divertisment interactiv pe baza unei selecții de opere literare ale lui Tolkien și va crea jocuri pentru mai multe platforme PC și de generație viitoare. Conținutul jocurilor va exploata romanele "Frăția Inelelor", "Cele două turnuri" și "Întoarcerea regelui". Universal Interactive a adunat o echipă talentată de entuziaști ai tărâmului magic al lui Tolkien pentru a dezvolta și a comercializa aceste jocuri. " Ceea ce contează cel mai mult în astfel de jocuri este fidelitatea față de sursa de inspirație. Oamenii care cunosc și și îndrăgesc legenda sunt cei mai indicați să creeze jocuri care să seducă jucătorii într-o lume mitologică bogată, populată cu miriadele de caractere originale ale lui Tolkien", a remarcat Jim Wilson, președintele Universal Interactive.
Tolkien Enterprises este o divizie a Saul Zaentz Company înființată în 1978 care licențiază numele și personajele asemănătoare ale personajelor, locurilor, obiectelor și evenimentelor imaginare asociate cu lumea fictivă din Middle-Earth (Tărâmul mijlociu) pentru utilizarea lor ca mărci comerciale în conexiune cu diverse linii de produse.
La rândul său, Universal Interactive este un dezvoltator de divertisment interactiv pentru console de jocuri și platforme PC de generație viitoare pe bază de conținut original și personaje, filme și francize televizate pentru Universal Studios. Universal Interactive este parte a Vivendi Universal Publishing (VU Publishing), divizia de media a celui de-al doilea cel mai mare grup de comunicații din lume, Vivendi Universal.
VU Publishing lider internațional în media pentru platforme multiple și distribuție de conținut. Domeniile cheie ale companiei includ literatură, bibliografii, educație, jocuri și presă de larg consum. VU Publishing publică în 4 limbi de circulație - engleză, franceză, spaniolă și portugheză - și deține mărci locale puternice - Anaya, Atica, Houghton Mifflin, Knowledge Adventure, Larousse, Nathan și Scipione. Jocurile sunt dezvoltate în cadrul a 3 studiouri - Blizzard Entertainment, Sierra On-Line și Universal Interactive.