
Star Storage, furnizorul român de top pentru soluții de stocare, arhivare și management de informații (date și documente), servicii de externalizare și servicii Cloud, își continuă politica de susținere a oamenilor de valoare și are deosebita onoare de a fi unul dintre sponsorii celei de-a cincea ediții a Concertului Regal caritabil, organizat de Fundația Principesa Margareta a României în beneficiul programului național "Tinere Talente". "Avem o deosebită plăcere să ajutăm oricând avem ocazia, ne bucurăm să putem contribui la rezolvarea măcar a câtorva dintre problemele care fac parte din viața noastră, pentru că dacă fac parte din societate, sunt ale noastre, ale tuturor șine afectează pe noi toți, și tocmai de aceea trebuie să găsim o cale de a le rezolva împreună. Noi nu ne mulțumim niciodată doar cu dorința de a schimba ceva, ci întotdeauna întindem o mână de ajutor, ne implicăm activ în numeroase proiecte de responsabilitate socială pentru că suntem conștienți de faptul că mulți tineri nu pot face performanță din cauza resurselor materiale, ceea ce este realmente o pierdere națională, nu doar individuală", precizează Cătălin Păunescu (foto), Managing Director Star Storage.
Concertul extraordinarare loc pe 25 octombrie la Ateneul Român din București și este susținut de reputatul violonist Alexandru Tomescu, unul dintre cei mai reprezentativi tineri artiști români contemporani, care va fi acompaniat de Ansamblul Stradivarius dirijat de Gabriel Bebeșelea. Alexandru Tomescu este violonistul care prin geniul său artistic și modalitatea prin care modelează sunetele cu vioara sa a reușit să fascineze audiențe mondiale. Programul muzical al serii va cuprinde, pe lângă celebra operă Anotimpurile de Antonio Vivaldi și Cele patru Anotimpuri de Astor Piazzola.
Star Storage, prin proiectele sale de responsabilitate socială, susține permanent performanța și rezultatele în domeniul culturii, fiind alături de tinerii români talentați, aflați în situații materiale dificile. Star Storage este deschizător de drumuri nu doar în tehnologie, ci și în ceea ce privește asumarea responsabilităților care îi revin în societate, responsabilități pe care și le-a însușit încă de la începuturi, implicându-se foarte activ în proiecte numeroase și variate de responsabilitate socială.
"Sunt mulți tineri care ne fac cinste peste hotare, în lumea întreagă, cu aptitudinile lor extraordinare, fie că este vorba de muzică, artă sau sport, dar, dacă nu ar fi fost sprijiniți la momentul oportun, s-ar fi pierdut în mulțime fără a avea puterea de a lupta pentru harul lor. Prin contribuția adusă prin proiectele realizate până acum și cele care vor urma sperăm să-i motivăm pe toți cei care vor să ajute într-un fel sau altul să o și facă, și să nu rămână doar la stadiul de intenție. De data aceasta, suntem mândri că avem onoarea de a neaduce contribuția la devoltarea culturii românești, prin susținerea acestui eveniment și a unor tineri de valoare care au nevoie de noi toți pentru a se putea dezvolta și a evolua frumos, astfel încât munca și efortul lor să fie răsplătite. Noi, Star Storage,ne vom continua politicile și planurile de responsabilitate socială, susținând performanța, valoarea, cultura și dezvoltarea societății în care trăim", precizează Cătălin Păunescu.
Fondurile strânse din vânzarea de bilete și din sponsorizări sunt utilizate pentru a oferi burse de studiu, mentorat și oportunități de promovare celor mai promițători tineri artiști români din domeniul muzicii clasice și al artelor plastice, aflați la începutul carierei și în imposibilitatea de a se dezvolta din motive financiare. Toate aceste acțiuni sunt integrate înprogramul național Tinere Talente, sprijinit de Fundația Principesa Margareta a României.
Star Storage este o companie românească, capital 100% privat, lider în soluții pentru protecție și management al informațiilor în România. Cu peste 12 ani de experiență pe piața din România, Star Storage și-a dezvoltat portofoliul de soluții și servicii pornind de la principiul integrării complete de-a lungul întregului ciclu de viață al informațiilor generate de o companie – din momentul producției acestora până în momentul stocării sau distrugerii: servicii externalizate de output management (producție documente), servicii externalizate de arhivare și management al arhivelor hibride (arhive fizice și electronice), servicii externalizate de data center, soluții de infrastructură IT și soluții de business, toate integrate cu soluțiile de gestiune a informațiilor geospațiale (Geographic Information System).





