.

Compania StarB Logic, partener Entersoft România, a implementat soluția Entersoft Business Suite la Editura Diana din Pitești, continuând astfel șirul de proiecte de succes din industria de carte. "Experiența Entersoft pe segmentul de edituri a fost un element important în începerea și derularea acestui proiect. Ne bucurăm că parteneriatul pe care îl avem cu Entersoft și legătura strânsă dintre cele două echipe ne-au permis să oferim clientului o soluție ce se potrivește perfect cerințelor sale", precizează Georgian Godeanu, director general StarB Logic. Proiectul de la Editura Diana include atât o soluție ERP cât și o soluție CRM, ambele grupate în suita Entersoft Business Suite și oferă toate funcționalitățile financiare și de gestionare a proceselor specifice unei edituri. "În etapa a doua a proiectului, ce se va derula către finalul acestui an, vom extinde soluția cu o componentă de mobilitate care va ușura activitatea a cel puțin 15 agenți de vânzări".

"Am început acum aproape 3 ani să investim în construirea unei rețele eficiente de parteneri și această investiție își arată rezultatele. Pe de o parte, proiectul de la Editura Diana demonstrează valoarea și seriozitatea partenerilor noștri, și totodată eforturile pe care împreună le depunem pentru a oferi clienților noștri cele mai bune rezolvări la solicitările lor", spune Cristi Cozic, Country Manager Entersoft România.

StarB Logic a înregistrat în primele 6 luni ale acestui an o creștere a cifrei de afaceri de 45% față de 2012. Compania a fost înființată în 2007 și are deja peste 50 de clienți în portofoliu, majoritatea companii mici și mijlocii din producție, retail și distribuție. Activitatea este focalizată pe vânzarea și implementarea programelor de gestiune financiar-contabile și ERP și servicii de consultanță aferente acestor soluții. StarB Logic este partener Entersoft din anul 2010 și au deja 3 persoane certificate pe Entersoft ERP.

Parteneriatul cu Entersoft a fost inițiat în urma identificării în regiunea în care StarB Logic activează (în special județele Prahova și Buzău dar și București) a unor cerințe complexe din partea companiilor medii (cu cel puțin 10 milioane de euro cifră de afaceri și 20-30 de angajați) pentru soluții care să se potrivească mai bine pe specificul de business al acestora.

Entersoft România lucrează cu unele dintre cele mai importante edituri din România, precum: editura Corint, editura Litera și elefant.ro, cea mai importantă librărie online românească.

Despre Entersoft România:

Entersoft România, furnizor de soluții software de business pentru companii mici și mijlocii dar și pentru departamente ale marilor corporații din Europa de Sud-Est, a fost fondată în 2006 și este parte a rețelei regionale Entersoft, cu sedii în Grecia, Cipru, Serbia și Arabia Saudită. Misiunea Entersoft România, ca parte a grupului Entersoft, este de a oferi inovație tehnologică prin intermediul unor soluții software de business integrate, dublate de servicii de implementare și suport clienți complete și de calitate. Soluțiile software de tip ERP și CRM sunt dezvoltate cu ultimele tehnologii Microsoft .NET ® . Produsele companiei sunt adaptate pentru a oferi beneficii de business substanțiale clienților din diverse industrii care doresc să eficientizeze activitatea, procesele și fluxurile din back office, contabilitate, finanțe, cash management, inventar, procesarea comenzilor, achiziții și producție, gestionarea forței de vânzări mobile, dar și din departamentele de relații cu clienții, vânzări, service, marketing, retail, ecommerce B2B și B2C, dar și la nivel de top management. Printre clienții companiei se numără JTI România, Editura Litera, Grupul Editorial Corint, CaliVita, Gittanos Company, Best Distribution și Elefant.ro. Pentru mai multe informații despre Entersoft România, vizitați website-ul: www.entersoft.ro.

Despre prSTEPS:

prSTEPS este o agentie tanara, fondata de o echipa entuziasta de profesionisti in comunicarea brandurilor tehnologice si ecommerce, cu mai mult de 10 ani experienta in construirea si gestionarea imaginii unor companii si personalitati de renume din sfera IT si online. prSTEPS ofera servicii integrate de comunicare de brand (corporate, produs, personal) cu obiectivul de a obtine rezultate durabile pentru clientii din portofoliu din diverse verticale de business: tehnologie, ecommerce si antreprenoriat. Misiunea prSTEPS este de a spori potentialul de business al clientilor sai prin strategii de comunicare inovatoare. Comunicarea nu mai functioneaza in izolare, iar experienta prSTEPS aduce clientilor sai un nou set de instrumente puternice de marketing, branding si relatii publice. Update-uri periodice sunt publicate pe conturile agentiei de Facebook, Twitter si LinkedIn.