.

ESGNTV, platforma de transmisie web-based, dedicată sporturilor electronice, pregătește o nouă ediție a emisiunii "Fight Night", care, de data aceasta, pune în centrul atenției celebrul joc StarCraft II. Noul episod va fi difuzat pe 30 ianuarie la ora 10:30 PM (ora României). Pe parcursul întregii săptămâni viitoare emisiunea va prezenta meciuri disputate de renumiți jucători profesioniști în cadrul unuia dintre cel mai populare jocuri dezvoltate de Blizzard Entertainment. Creat în mod special pentru fanii sporturilor electronice, "Fight Night" este o emisiune construită în jurul jucătorilor profesioniști care se întrec în cadrul celor mai de success jocuri de pe scena eSports. StarCraft II: Wings of Liberty îi pune față în față pe unii dintre cei mai faimoși jucători profesioniști: Manuel "Grubby" Schenkhuizen, Dennis "HasuObs" Schneider, Jong Hyeon "MVP" Jung, Jae Duk "NesTea" Lim, Aleksey "White-Ra" Krupnyk, Grzegorz "MaNa" Komincz, Giacomo "Socke" Thus and Dario "TLO" Wunsch.

Partidele vor fi comentate de Dan "Artosis" Stemkoski și James "Kaelaris" Carrol.

După nici două săptămâni de la lansare, "Fight Night" a adunat aproape 1.3 milioane de vizionări pe contul Twitch al ESGN TV (www.twitch.tv/esgn_tv) și pe canalul de YouTube (http://www.youtube.com/esgn). În medie, Fight Night adună aproximativ 70.000 vizitatori unici pe zi, vârful fiind reprezentat de cei 30.000 de telespectatori care au urmărit simultan prima ediție. De la data lansării oficiale, 6 ianuarie 2014, canalele ESGNTV.com a înregistrat peste 600.000 de vizite.

Premergător emisiunii "Fight Night", ESGNTV difuzează în direct știrile ESGN Daily News prezentate de Dan "Frodan" Chou. Cele mai noi informații din lumea sporturilor electronice sunt prezentate în calupuri de câte 30 de minute, zilnic de la ora 10:00 PM (ora României).

După doza zilnică de știri, telespectatorii se pot delecta cu edițiile "Fight Night", care încep la 10:30 PM (ora României) și durează 90 de minute. Noi episoade ale "ESGN Daily News" și "Fight Night" sunt difuzate zilnic, de la aceleași ore, pentru a tine toți fanii la curent cu cele mai noi și incitante meciuri din lumea eSports.

Episoadele anterioare ale "Fight Night" sunt difuzate în reluare și sunt disponibile și sub forma de video-on-demand (VOD) pe canalul YouTube al ESGNTV.com. Cel mai recent episod "ESGN Daily News" va fi difuzat în reluare a doua zi de la 9:00 AM (ora României), fiind disponibil de asemenea și ca VOD.

Iată și o avanpremieră a emisiunii "Fight Night" de diseară, ce poate fi urmărit pe canalul ESGNTV de pe YouTube. Trailerul poate fi descărcat de aici: http://www.clauf.com/marketing/FightNight/CS2/

Despre Clauf GmbH

Clauf este o nouă companie online care se concentrează pe subiectul sporturilor electronice. Având origini koreene, sediul la Berlin și o echipă formată din reprezentanții a nouă națiuni, Clauf este dedicat globalizării. Pe o piață care la nivel mondial depășește 100 milioane de utilizatori, Clauf recunoaște nevoia construirii unei platforme care să unifice diferitele regiuni, creând un spațiu echilibrat, care oferă șanse egale. Clauf este determinat să ajute la îmbunătățirea viitorului sporturilor electronice. Clauf a lansat ESGN.com în decembrie 2013. ESGNTV.com se află în fază beta și va deveni complet funcțională la începutul lui 2014.