.

InnoEnergy, sursa principală de inovație pentru energie durabilă în Europa, anunță deschiderea înscrierilor la nivel global,  inclusiv din România, pentru acordarea de premii start-up-urilor cu soluții de stocare electrică. Cincisprezece dintre cele mai inovatoare start-up-uri de energie durabilă vor primi pachete personalizate de servicii cu valoare adăugată, iar cel clasat pe primul loc va beneficia și de un premiu în bani de 100.000 de euro. 
 
Alături de European Battery Alliance (EBA), InnoEnergy și-a propus să atragă și să sprijine start-up-uri care dețin tehnologii inovatoare sau idei de afaceri axate pe stocarea electrică. De interes deosebit sunt inovațiile de stocare electrică care pot fi aplicate în transport, pentru rețele, stocarea energiei distribuite și mobile sau pentru îmbunătățirea eficienței energetice și reducerea emisiilor.
 
Cele mai bune start-up-uri vor intra într-unul dintre programele de acelerare a afacerilor ale InnoEnery - Highway™ sau Boostway ™ - și vor primi un pachet de beneficii constând în suport, training, servicii și finanțare personalizate. Highway  folosește o abordare practică pentru a susține start-up-urile în stadiu incipient în ceea ce privește intrarea pe piață, ajutându-le să își pregătească produsele pentru comercializare. Programul Boostway sprijină extinderea afacerilor existente.
 
Lansat în 2017, EBA urmărește să creeze în Europa o rețea valoroasă de producători competitivi de baterii sustenabile. InnoEnergy colaborează cu mai mult de 120 de entități din cadrul ABE pentru a atinge acest scop și a contribui la dezvoltarea unei noi piețe cu o valoare potențială de 250 de miliarde de euro pe an până în 2025.
 
Elena Bou, Directorul pentru Inovație din cadrul InnoEnergy, spune: "Ca partener de încredere, suntem aici pentru a oferi companiilor susținerea de care au nevoie pentru a ajunge în etapa de comercializare. Prin ecosistemul nostru unic, oferim start-up-urilor acces la tot ceea ce au nevoie pentru a-și transforma ideile inovatoare în afaceri de succes".
 
Start-up-urile selectate vor avea acces la o rețea cu mai mult de 385 parteneri, inclusiv business angels specializați pe domeniul vizat, comunitatea de fonduri de investiții din Europa a InnoEnergy și instituții de finanțare publică. De asemenea, start-up-urile câștigă consiliere și mentorat la nivel de din partea unor specialiști cu poziții de top management și acces la evenimentele dedicate energiei din Europa, inclusiv la Business Booster - evenimentul de networking anual al companiei InnoEnergy, în cadrul căruia companii din ecosistemul energetic participă la întâlniri cu start-up-urile.
 
Bo Normark, Director InnoEnergy pentru stocarea energiei, adaugă: "Europa are nevoie de soluții inovatoare de stocare electrică pentru a sprijini decarbonizarea transportului și încălzirea prin electrificare. Misiunea noastră este să găsim întreprinderi cu concepte, produse și soluții care să aibă potențialul de a face parte din ecosistemul producătorilor de baterii durabile".
 
Înscrierile se pot face până la 30 octombrie 2018. Procesul de înscriere constă în cinci etape; o cerere inițială, o evaluare internă, un pitch video de cinci minute și o evaluare a experților externi. În urma evaluării externe, 30 de start-up-uri își vor prezenta ideea în paralel în fața a două jurii și vor fi selectați 15 câștigători. La evenimentul din februarie 2019 va fi desemnat un câștigător care va primi un premiu de 100.000 de euro.
 
Start-up-urile înscrise în program vor fi evaluate în funcție de următoarele criterii:
 
• Gradul de inovare al ideii de afacere
 
• Elementele de diferențiere
 
• Dimensiunea pieței pe care o vizează
 
• Scalabilitatea produsului / serviciului
 
• Echipa fondatoare și structura 
 
• Avantaj competitiv
 
• Impact potențial
 
• Capacitatea de a conta pe InnoEnergy ca partener
 
 
Despre InnoEnergy Business Creation
 
InnoEnergy Business Creation este un partener de încredere și un investitor inteligent care susține start-up-urile, antreprenorii, IMM-urile și corporațiile să inoveze în sectorul energetic. Suntem partenerul potrivit pentru co-crearea de noi afaceri inovatoare și strategii de succes în domeniul inovării în ecosistemul energetic.
 
Poziția noastră în industrie și abordarea noastră unică, de colaborare, ajută la reducerea intervalului în care produsul ajunge pe piață, la atenuarea riscurilor, la creșterea impactului noilor tehnologii și la multiplicarea valorii acestora. Toate acestea pentru un scop: crearea unei lumi durabile.
 
Am sprijinit până acum 200 de start-up-uri, dintre care 121 își vând deja soluțiile și le-am ajutat să obțină 117 milioane de euro din finanțări externe. Aceste start-up-uri au 42 de brevete, iar timpul lor mediu de comercializare este de doar 16 luni. După trei ani, au o rată de supraviețuire de 97%.