.

Stefanini, unul dintre principalii jucători globali în externalizarea de servicii IT, prezent de peste 10 ani și pe piața din România, a recrutat 348 de persoane pentru birourile din București și Sibiu în primul semestru, compania intenționând să ajungă la 1.300 de angajați în țara noastră până la sfârșitul anului. „Am căutat la noii angajați, pe lângă abilitățile tehnice demonstrate la testele de la interviu, și trăsături precum disciplina și flexibilitatea în modul de lucru. În continuare vom face recrutări în România și vom extinde echipa locală, în condițiile în care tocmai am semnat un nou contract cu un client global din domeniul FMCG”, precizează Daniela Vercellino (foto), EMEA Recruitment Manager, Stefanini România. ”Toate pozițiile deschise sunt centralizate pe site-ul Stefanini. Astfel, candidații pot aplica direct online, printr-un procedeu foarte simplu: selectează țara și domeniul de specialitate (spre exemplu, dezvoltator software, specialist infrastructură etc.), iar site-ul generează imediat toate pozițiile deschise din acel domeniu la momentul respectiv, fiind nevoie doar de un simplu click pentru ca CV-ul să fie preluat”.

Numărul angajaților Stefanini în România a crescut în primul semestru cu 26% față de aceeași perioadă a anului trecut, ajungând în prezent la 1.150. Până la sfârșitul anului, compania urmează să angajeze încă 150 de persoane și să ajungă astfel la 1.300 de angajați în țara noastră.

Din cei 348 de noi angajați pe care Stefanini i-a recrutat în primele șase luni ale anului, 299 lucrează în biroul din București al companiei, iar 49 în biroul din Sibiu.
Pozițiile deschise în cadrul Stefanini în prima jumătate a anului au fost de programatori (.Net, Java, Mobile, PHP, FrontEnd), testeri, business analysts, specialist infrastructură (Networking, Wintel, Unix, Storage, Security, Monitoring), recrutori, HR assistant, recepționist, agenți helpdesk pe diverse limbi străine (engleză, franceză, italiană, spaniolă, rusă, germană, maghiară, greacă), IT manager, project manager, business development manager.

Pentru posturile enumerate mai sus au fost susținute aproximativ 5.000 de interviuri în primul semestru, ceea ce înseamnă, în medie, mai mult de 40 de interviuri pe zi, rata de angajare fiind de circa 7%.

Pentru următoarea perioadă, Stefanini caută candidați atât pe zona de development – programatori seniori pentru .NET, JAVA și pe tehnologii precum PhP, IOS, Android, cât și pe zona de infrastructură – poziții de seniori și agenți vorbitori de engleză, franceză, germană, italiană, spaniolă, dar și cunoscători de bulgară și croată.

Despre Stefanini

Stefanini (www.stefanini.com) este o companie braziliană ce beneficiază de 27 de ani de experiență în livrarea de servicii IT la nivel mondial. Specializată în diverse industrii, compania oferă expertiză IT clienților din domenii precum servicii financiare, telecom, asigurări sau sectorul public.

Prezentă în 34 de țări, Stefanini oferă servicii IT offshore, onshore și nearshore, inclusiv servicii de dezvoltare de aplicații, precum și servicii BPO. Recunoscută la nivel mondial, Stefanini se numără printre cele mai mari 100 de companii de IT din lume (BBC News) și a fost poziționată pe locul al patrulea într-un top al companiilor cu cel mai mare grad de internaționalizare, realizat de Fundația Dom Cabral din Brazilia.