
Odată cu explozia comerţului electronic, tot mai multe magazine din retailul clasic aleg să se extindă sau să se mute în online. Insă există diferenţe majore între vânzarea la raft şi cea digitală: de la comportamentul şi aşteptările clienţilor, la costuri diferite cu furnizori, depozitare sau marketare. Specialiştii Frisbo prezintă principalele aspecte care trebuie bifate de orice magazin care îşi doreşte o trecere de success în online.“Pentru asta, în spatele raftului de e-commerce se află sisteme informatice performante, care permit localizarea imediată a produsului, dirijarea picker-ului pe traseul cel mai scurt de asamblare a comenzii, emiterea facilă a documentelor de livrare şi ambalarea corespunzătoare”, precizează Bogdan Colceriu (foto), CEO-ul Frisbo. “Toate acestea se întamplă, de cele mai multe ori, în ziua în care s-a plasat comanda. Zece comenzi pe zi inseamnă toate aceste procese înmulţite cu 10, iar 1000 de comenzi pe zi înseamnă toţi aceşti paşi, punctaţi de 1000 de ori”.
Informaţiile Frisbo, platforma de e-fulfillment care preia fluxul logistic al magazinelor online, arată că prima şi cea mai mare diferenţă de care se lovesc magazinele fizice care păşesc în online este raftul. Potrivit specialiştilor platformei, scopul raftului în magazinul en-detail este să vândă. În comerţul online, acest rol este preluat de website, în timp ce raftul se mută în depozit şi are un cu totul alt scop: să optimizeze fluxurile de marfă, timpul de preluare şi livrare a comenzii către clientul final.
Pentru fiecare comanda plasată într-un magazin online, adaugă Colceriu, cineva va depune efortul de a verifica disponibilitatea produselor comandate în stocul propriu sau la furnizori. Mai departe, va trebui să identifice produsele în stoc sau să le procure, să emită factură, să ambaleze, să emită şi să ataşeze AWB pentru curier, după care să-i predea coletul acestuia din urmă.
Potrivit CEO-ului Frisbo, după construiţia magazinului online, trebuie avute în vedere şi rezolvate câteva aspecte importante, specifice trecerii in online a unui retailer existent:
Depozitul trebuie optimizat pentru comenzi cu amanuntul, printr-un software de gestiune performant
Contractele cu transportatorii trebuie revizuite şi adaptate. Dacă până atunci livrarile se făceau în cantităţi mari către magazine, acum se vor face comanda cu comanda, ceea ce duce la un alt model de taxare.
Structura de personal trebuie completată, pentru a acoperi nevoi specifice: suport clienţi, asamblare şi ambalare comenzi, managementul şi marketing-ul magazinului online (produse, preturi, categorii, informatii despre produs)
Promoţiile şi discounturile aplicabile în magazine trebuie aplicate şi în online, sau invers
Returul să poată fi făcut în orice magazin offline
Eventualele carduri de fidelitate trebuie să fie utilizabile şi în magazinul online
Tocmai din aceste motive, mulţi retaileri preferă să apeleze la servicii de e-fulfillment pentru patrunderea uşoară în online.
În ceea ce priveşte clientul, chair dacă este acelaşi din magazinul fizic, are un alt comportament atunci când cumpără online, spun specialiştii Frisbo.
“Offline, clientul este expus la mai multe produse simultan, raftul putând să stimuleze mai usor achiziţia de impuls. Online, preocuparea ta va fi să-i serveşti clientului exact ceea ce caută, atât pe site, cât şi în afara lui. Atât serviciile de promovare a ofertelor, cât şi magazinele online, sunt tot mai inteligente din acest punct de vedere, iar cei care au experienţa lor ştiu că îţi pot servi exact ce îţi doresti, când doreşti şi unde doreşti”, conchide CEO-ul Frisbo.
Despre Frisbo
Frisbo este prima platformă de e-fulfillment de pe piața locală, lansată la începutul anului de Okian, unul dintre principalii comercianți de carte din România, cu o investiție de 500.000 de euro. Încă de la lansare, Frisbo a preluat gestiunea a două magazine online: recentul lansat Leonardo.com.ro și magazinul de carte Okian.ro, alături de noua sa extindere în SUA, Okian.com. E-fulfillment este serviciul prin care un operator preia tot procesul de onorare a comenzilor în numele unui magazin online, de la depozitare, la preluare de comenzi, împachetare și livrare sau chiar gestionare website, bazându-se pe sisteme cloud de gestiune, raportare și urmărire a comenzilor. Cu sediul central în Brașov, Frisbo deține o infrastructură de 1.400 de metri pătrați din care își propune să deservească mai multe magazine online.





