
Boții care infectează computerele din România au avut anul trecut cea mai lungă durată din lume până la eliminare, de 20 de zile, în declin însă de la 24 de zile cu un an înainte, potrivit unui raport publicat de producătorul de software de securitate IT Symantec, citat de Mediafax. România este urmată în Top 10 de Indonezia, unde un bot a infectat anul trecut un calculator o perioadă medie de 15 zile, Bulgaria - 14 zile, SUA - 13 zile, Egipt și Columbia - 11 zile, Elveția, Filipine și Noua Zeelandă - 10 zile, Ucraina - 9 zile. La nivel global, media s-a situat la 6 zile, neschimbată față de 2012. Totodată, în România au fost activi anul trecut 0,19% din numărul total de boți calculat la nivel global, față de 0,16% în 2012, se arată în raportul Symantec.
Identificarea și curățarea unui computer pe care s-a instalat un bot durează în România mai mult decât în Statele Unite, 20 de zile față de 13, deși numărul infectărilor din SUA este de peste 100 de ori mai ridicat, reprezentând 20% din totalul la nivel global, față de 0,19% în România, notează compania.
Unul dintre factorii care contribuie la această disparitate ar putea fi gradul scăzut de conștientizare în rândul utilizatorilor, împreună cu îndrumări și instrumente de suport mai puține în limba română pentru remedierea situației, se arată în raport.
În același timp, în China, aflată pe locul al doilea după activitatea boților, cu 9% din totalul la nivel global, durata medie de infectare a unui calculator a fost de 9 zile.
Țările care nu au fost incluse în top zece au avut anul trecut o durată medie de activitate a boților mai redusă de 9 zile.
Bot provine din cuvântul robot și este un proces automatizat care interacționează cu alte servicii din rețea. Boții automatizează în multe cazuri anumite comenzi și furnizează informații și servicii, operațiuni care altfel ar fi trebuit executate de oameni.
Boții pot fi utilizați în acțiuni ilegale. Un bot malware se distribuie automat, cu scopul de a infecta un dispozitiv și de a se conecta ulterior cu un server care funcționează ca centru de comandă al unei întregi astfel de rețele de dispozitive infectate. Folosind boți, pot fi lansate atacuri informatice ample asupra unor ținte. În plus, boții pot înregistra parole și informații financiare, pot transmite spam și pot deschide căi de acces în computerele infectate.
Aceste programe malware infectează în cele mai multe cazuri rețelele de computere în moduri care nu sunt depistate imediat.





