.

Potrivit reprezentanților un-doi Centru de plăți cele mai multe facturi sunt încasate între zilele de 15 și 20 ale fiecărei luni, valoarea medie a acestora variind în funcție de sezon, de la 80 de lei în perioada verii la 120 de lei iarna. „Încă de la lansare, serviciul un-doi Centru de plăți s-a bucurat de succes în rândul clienților, cărora le oferă posibilitatea de a-și achita facturile simplu și rapid, în oricare dintre cele 5.400 de magazine partenere. Majoritatea acestora își plătesc facturile în a doua jumătate a lunii, între zilele de 15 și 20, valoarea medie a facturilor variind de la o lună la alta și de la un sezon la altul. Astfel, în momentul de față putem spune că valoarea medie este 80 de lei în timpul verii și 120 de lei iarna”, precizează Călin Chira (foto), Director de Vânzări al un-doi Centru de plăți. Potrivit acestuia, 42% dintre facturile achitate prin intermediul serviciului un-doi Centru de plăți sunt pentru furnizorii de electricitate, în timp ce 39% sunt pentru servicii de telefonie, Internet sau televiziune. Doar 17% dintre facturi sunt pentru furnizarea de gaze naturale, iar 2% reprezintă plăți pentru alte servicii.

În momentul de față, românii au la dispoziție peste 7.000 de terminale, amplasate în 5.400 de magazine semnalizate cu sigla un-doi Centru de plăți din toată țara, prin care își pot achita facturile către peste 30 de furnizori de electricitate, apă, gaze, servicii de telefonie sau TV.

www.un-doi.ro

Despre un-doi Centru de plăți

Sub umbrela Mobile Distribution, din 2005 ne-am specializat în distribuţia de produse preplătite ale principalilor operatori de servicii telecom. În septembrie 2014, am introdus soluţia “un-doi Centru de plăți”, un serviciu isteţ de încasare a facturilor de utilităţi în reţeaua de magazine partenere din toată ţara, la care se adaugă mereu parteneri noi. În portofoliul de furnizori se numară: Electrica Furnizare, E.On, Orange, Vodafone, RCS-RDS, UPC, Enel, GDF Suez, SEA Complet, Aquatim, Harviz, Nobel, Focussat, PaySafeCard, la care se adaugă mereu alții noi.

Compania se dezvoltă pe o structură de 5.400 de magazine-partenere din toată ţara, peste 7.000 de terminale şi o experienţă de 10 ani în serviciile de încărcare a cartelelor prepaid pentru toţi operatorii de telefonie mobilă.