Lucien Sfez este profesor de științe politice la Universitatea Paris I Panthéon-Sorbonne, unde conduce Centrul de Cercetare și de Studii Administrative și Politice (CREDAP), un masterat consacrat studierii relațiilor dintre comunicare, tehnologie și putere și un doctorat în științe politice. De asemenea, este coordonatorul colecției 'žLa Politique Éclatée', apărută la editura Presses Universitaires de France. După numeroase studii elaborate în perioada anilor 60 -70 cu privire la ideologia liniară, rațională și liberă, Sfez s-a axat pe ideologia comunicării, dezvoltată în anii '˜80 - '˜90. Ultimele sale studii sunt consacrate ideologiei utopice a 'žsănătății perfecte' ce a devenit noua religie a mileniului actual. Dintre lucrările sale reprezentative amintim: 'žJe reviendrai des terres nouvelles : l'™Ã‰tat, la fÄ™te et la violence', - 1980, 'žComunicarea' - 1997, 'žO critică a comunicării' - 1988, 'žSimbolica politică' - 1988, 'žTehnologiile și simbolurile comunicării' - 1990.
Analizând actualul context social, cu accent pe noile mijloace de comunicare, Lucien Sfez formulează teza, deloc optimistă, conform căreia tehnica fragmentează, introduce segmentări și fracturi în domeniul social. Într-o lume obsedată de mijloacele și instrumentele comunicării, s-a ajuns la un pact de supunere față de tehnologie. Omniprezența tehnologiei duce la impresia că astăzi cunoaștem mai mult, că dispunem de un sistem închegat și extrem de eficient de cunoaștere. În realitate, 'žnu realizăm altceva decât mașini pentru produs comunicare', un sistem închegat de instrumente tehnologice care nu facilitează accesul la dialogul cu problemele reale, ci diversifică doar formele de transmitere a unor mesaje care nu au o legătură reală cu viața adevărată. Așa se face că, astăzi, comunicarea este tehnologică sau nu este deloc.
Homo communicans
Internet, telefoane celulare, videotelefoane, computere, modemuri, bănci de date - toate indică faptul că ne îndreptăm spre un nou stadiu al societății umane, în care comunicarea preia conducerea. Comunicarea este posibilă atunci când se folosesc mașini conectate la alte mașini. Dacă cineva dorește să oprească comunicarea cu ceilalți și să stea singur, liniștit, atunci nu trebuie decât să închidă telefonul și monitorul computerului. Telefoanele celulare conectate la Internet și la stațiile fixe, videotelefoanele, computerele, modemurile, băncile de date, managerii și administratorii de rețea constituie o rețea profesională, socială și tehnică. Nu există găuri negre sau elemente contrare în această 'žasociație globală', totul decurgând pașnic în liniștea electronică. Fiecare individ care întrebuințează asemenea mașini se simte liber și fericit în această lume a comunicării instantanee, în care conceptul relațiilor pe termen lung nu mai există, fiind înlocuit de cel al relațiilor pe termen scurt. Industria comunicațiilor visează la productivitate, utilitate și management, care au devenit cuvintele cheie ale lui homo communicans. Acesta reprezintă individul inseparabil de dispozitivele sale de comunicare, care îi acaparează viața, impunându-i caracteristicile lor. Homo communicans este stăpânul mașinilor sale în aceeași măsură în care este și servitorul lor, dar nu este conștient de acest lanț, fiind ferm convins că deține controlul tuturor dispozitivelor. Noile tehnologii îi ușurează viața - totul este optimist, totul se află la locul lui. Nu se percepe nici un preț și nici nu există o față ascunsă a ceea ce Douglas Coupland denumea, în lucrarea sa 'žMicrosofers 1', ca fiind 'žlumea bidimensională ipotetică a cyber culturii'. Cultura cyber folosește limbajul grupurilor și al comunităților, fără, însă, a împărți realitatea lor, căci pentru a te alătura grupului, trebuie să faci anumite sacrificii. Iar în lumea bidimensională ipotetică, singurul lucru de care trebuie să ne temem este defectarea tehnologiilor. Este extrem de relevantă reacția de panică a oamenilor atunci când nu le funcționează computerul sau televizorul. Aceste mașini fac parte din viața noastră, așa cum și noi facem parte din viața lor, absența lor însemnând un adevărat coșmar. Teama de a nu ni se defecta computerul, telefonul etc., a înlocuit antica și apocaliptica teamă de diavol și numai această teamă de defectare poate da viață sistemelor în cauză. În lucrarea sa 'žAnatomia criticismului', Northrop Frye arată că apocalipsa reprezintă un text care pledează în favoarea unei alianțe între oraș, individ și Dumnezeu, iar așa cum teama de apocalipsă există pentru a sprijini credința în Dumnezeu, tot astfel există și teama de defectare ce consolidează cultul computerului. Homo communicans, ignorant față de sacrificiile comunicării, nu cunoaște, însă, aceste aspecte. El crede că se află întotdeauna în tabăra învingătorilor, neștiind că pentru a învinge trebuie să și pierzi.
Tehnologiile acționează în locul oamenilor
Mașinile sunt create în spiritul productivității și al eficienței, având consecințe neașteptate - transformă oamenii în creaturi comode care nu mai acționează din proprie inițiativă. Oamenii sunt asistați în tot ceea ce fac, chiar și atunci când merg la serviciu, pentru că noile autoturisme au propriul sistem de ghidare, așa încât șoferii își permit luxul de a sta relaxați și de a visa la următoarea lor destinație, în timp ce mașina le îndeplinește dorința. Homo communicans se va confrunta cu un viitor acaparat de o totală comoditate, indolență și inactivitate, concomitent cu dezvoltarea continuă a tehnologiei. Primele exemple le cunoaștem, deja, cu toții - programăm mașinile să ne amintească anumite lucruri (întâlniri, telefoane, email-uri), să răspundă la telefon în locul nostru atunci când lipsim din birou sau de acasă, să deschidem ușile și să schimbăm canalele TV, de la o distanță apreciabilă. Simțul auzului o să își piardă din acuitate, pentru că nu mai acordăm o prea mare atenție zgomotelor, simțindu-ne apărați de sistemele antiinfracție care pot fi instalate oriunde dorim. Se ajunge la o senzație de confort, siguranță și protecție pentru că datorită sistemelor sofisticate de supraveghere nu mai există dușmani de care să ne temem. Sistemele de recunoaștere a vocii și a feței, amprentele digitale și camerele cu cod de acces ne alungă teama de intruși. Dar dacă dispare dorința de apărare, atunci existența indivizilor pare că nu mai are sens, ca și cum ar exista întâmplător, iar lipsa lor nu ar însemna nimic. Noile tehnologii duc munca oamenilor spre perfecțiune, în timp ce aceștia devin neîndemânatici și greșesc în timp ce încearcă să urmeze, nesiguri, un model dat. Contrar impresiei generale din prezent, homo communicans nu va suferi, în viitor, din cauza stresului și al presiunilor. Și pe bună dreptate, de ce ar face-o? Greșelile îi vor fi corectate de către mașini, iar societatea, cu tot angrenajul ei de inegalități, sărăcie, război etc va fi corectată de noile tehnologii. Lumea aceasta în care comunicarea reprezintă totul nu va avea evolua într-un ritm alert, ci dimpotrivă, contemplativ, liniștit, inactiv, ca și cum ar fi o joacă. Este o lume în care nu putem fi luați prin surprindere de nimic și în care nu vom aștepta ca ceva nemaipomenit să se întâmple. Homo communicans va trăi într-o stare de visare și contemplare, iar visele sale vor furniza, probabil, noi idei pentru mașinile de comunicare. Aceasta ar putea fi, în viitor, adevărata îndeletnicire a oamenilor, de vreme ce restul, tehnologia și productivitatea, vor fi lăsate pe seama mașinilor. Concluzia lui Sfez nu pare a fi în favoarea lui homo communicans pentru că inactivitatea rezultată din eliberarea de munca pe care o fac mașinile reprezintă dovada subjugării omului.
