.

Telekom Romania anunţă câştigătorii programului WeAccelerate, prin care compania susţine 10 start-up-uri româneşti prin beneficii pentru accelerarea business-ului, în valoare totală de 100.000 de euro. „După aproape 6 luni intense, cu emoţii şi adrenalină pentru cele 121 de start-up-uri care s-au înscris în program, am ajuns şi la momentul aşteptat de toată lumea: anunţarea câştigătorilor. Ne bucură interesul antreprenorilor pentru WeAccelerate, iar numărul mare de start-up-uri care au răspuns provocării noastre vine ca o confirmare a faptului că antreprenorii români au nevoie de astfel de programe  şi suntem pe drumul cel bun în demersul nostru de susţinere a ecosistemului de business românesc. Nu a fost simplu să îi alegem pe cei 10 câştigători, pentru că mulţi dintre participanţi au avut proiecte interesante, solide, care merită sprijin. Cei 10 finalişti sunt cei care s-au apropiat cel mai mult de criteriile noastre de selecţie. In 2019 vom continua să susţinem antreprenorii români în eforturile lor pentru digitalizarea afacerii”, precizează Ovidiu Ghiman, Director Executiv Comercial, Segment Business, Telekom Romania.
 
Un număr de 121 de start-up-uri, din domenii de business variate, s-au înscris în competiţie, iar cele 10 start-up-uri câştigătoare au fost desemnate în urma unui proces de selecţie minuţios.Start-up-urile câştigătoare sunt: Sensix.Io (soluţie de măsurare a parametrilor ambientali), Nifty Learning (software), Fabrica de experimente (comerţ online), Emedi (comerţ online e-learning), Appseed (software), Thinkout (software), Genetx (life science), Casa de idei (internet & e-commerce), The Beer Institute (retail), Gateway VR (realitate virtuală).
 
Fiecare dintre cele 10 start-up-uri selectate va beneficia de investiţii în valoare de 10.000 de euro, alocaţi astfel: susţinere financiară în valoare de 6.000 de euro, şase luni de chirie subvenţionată în cadrul hub-ului WeLoveDigital aflat în Bucureşti, 60 de ore de mentorat şi consultanţă în domeniul promovării online precum şi campanii de promovare în mediul online. 
 
Telekom Romania a demarat programul WeAccelerate, organizat în parteneriat cu hub-ul WeLoveDigital, în mai 2018. Programul a parcurs, până în prezent, trei etape: înscrierea proiectelor în program, preselecţia, în urma căreia au rămas 25 de semifinalişti şi selecţia finală. În intervalul 1-14 noiembrie cei 25 de semifinalişti şi-au susţinut proiectele în faţa juriului. 
 
În continuare, finaliştii vor intra într-o etapă de incubare, care se va derula în intervalul februarie-august 2019. În această etapă, start-up-urile câştigătoare îşi vor desfăşura activitatea la hub-ul WeLoveDigital şi vor avea întâlniri în care vor discuta despre obiectivele lor de business şi provocările cu care se confruntă, cu mentorii din acest program. 
 
Aceste întâlniri au rolul de a-i ajuta să îşi dezvolte afacerile şi să îşi construiască o strategie de business pe termen lung. De asemenea, mentorii îşi vor folosi experienţa acumulată ca antreprenori în propriile business-uri şi vor facilita conexiunea start-up-urilor cu potenţiali furnizori şi parteneri de afaceri.
 
Telekom Romania a lansat programul WeAccelerate pentru a marca pragul comercial de 100.000 de clienţi pentru abonamentele Freedom, atins în mai 2018, la şase luni de la lansarea ofertei pentru antreprenori. 
 
Abonamentele Freedom au adus în premieră pentru segmentul de business, internet nelimitat 4G, voce şi mesaje nelimitate, de la 5 euro pe lună si au eliminat perioada minimă contractuală şi taxa de reziliere. 
 
Lista câştigătorilor şi mai multe informaţii despre evoluţia programului sunt disponibile pe site-ul www.weaccelerate.ro .