
Ministrul Comunicațiilor și Societății Informaționale, Gabriel Sandu, a avut pe 16 aprilie o întrevedere cu o delegație a companiei Teletrans condusă de directorul general Horia Hăhăianu. Întâlnirea vine pe fondul demersurilor MCSI de accelerare a procesului de trecere a României la societatea informațională, prin măsuri precum adoptarea de către Guvernul României a Strategiei de Broadband și lansarea spre consultare publică a Strategiei de trecere de la analogic la digital.
Reprezentanții Teletrans s-au arătat deschiși către o colaborare cu MCSI acceptând să pună la dispoziție infrastructura proprie de telecomunicații pentru a fi integrată în sistemul național de comunicații vizat de Strategia de Broadband.
Întrevederea s-a soldat cu semnarea unui protocol cadru între MCSI și Teletrans pentru parafarea acordului de colaborare între cele două părți. Totodată s-a stabilit crearea unui grup de lucru comun care să stabilească detaliile și modalitatea prin care Teletrans își va aduce aportul la implementarea Strategiei de Broadband.
Teletrans este operator național de telecomunicații pe piața din România, membru în organizații naționale (AOTR, ANISP) și internaționale (EUTC), ce oferă servicii de comunicații cu un înalt nivel de stabilitate și disponibilitate.
Prezent pe piața din 2003, Teletrans s-a impus prin calitate, seriozitate, promptitudine, ca unul dintre cei mai importanți operatori de comunicații la nivel național din România.





