
TeamNet, unul dintre cei mai importanți integratori de soluții IT&C de pe piața din România, a dezvoltat aplicația prin care țările membre ale Uniunii Europene vor genera și raporta datele geospațiale privind arealul de distribuție al speciilor și habitatelor. Până la finalul lunii iunie 2013, statele membre sunt obligate să raporteze Comisiei Europene starea de conservare a speciilor și habitatelor de importanță comunitară și măsurile pe care le-au luat în baza Directivei Habitate. „Faptul ca am fost aleși să contribuim la dezvoltarea instrumentului de raportare către Uniunea Europeană este o dovadă clară că expertiza noastră în domeniul tehnologiei GIS este recunoscută la nivel internațional și că suntem un partener de încredere. Prin aplicația pe care am dezvoltat-o, sprijinim țările membre UE să își gestioneze mai eficient eforturile de conservare a naturii", a declarat Bogdan Padiu, CEO TeamNet.
Aplicația generează arealul speciilor și habitatelor în cadrul unui GIS (Sistem Informatic Geografic), tehnologie care permite crearea, stocarea, analiza și prelucrarea de date geospațiale. Soluția dezvoltată de TeamNet a fost integrată în instrumentul de raportare în urma unei selecții din rândul mai multor algoritmi propuși de diverse țări membre ale Uniunii Europene. Beneficiarul proiectului este Centrul Tematic European pentru Conservarea Biodiversității, parte a Agenției Europene de Mediu.
Algoritmul a fost adaptat cerințelor țărilor membre și este disponibil public. Acesta contribuie la respectarea Directivei Habitate, al cărei scop este conservarea speciilor de plante, animale și habitatele naturale, prin constituirea unor Situri de Importanță Comunitară ca parte a rețelei europene Natura 2000. În baza prevederilor articolului 17 al acestei Directive, țările membre UE sunt obligate să raporteze la Comisia Europeană, până la finalul lunii iunie a acestui an, evaluarea stării de conservare a speciilor și habitatelor de importanță comunitară și măsurile pe care le-au luat pentru conservarea naturii. Ultima raportare a avut loc în anul 2007.
Dezvoltarea acestui algoritm este unul dintre cele peste 30 de proiecte ale TeamNet în care este utilizată tehnologia GIS. Cu ajutorul sistemelor GIS dezvoltate de TeamNet sunt gestionate toate siturile Natura 2000 din România (peste 530) și toate ariile naturale protejate (peste 900).
TeamNet are o expertiză de 5 ani în dezvoltarea hărților și sistemelor geospațiale în România. Tehnologia GIS a fost utilizată în ultimii ani în aproape toate domeniile de activitate. Aceasta oferă cea mai eficientă soluție de reprezentare a informațiilor pe hartă, inclusiv suprapunerea mai multor straturi tematice (informații diverse), dar și legături între bazele de date și reprezentarea grafică a acestora.
Despre TeamNet
Cu o experiență de 12 ani pe piață, TeamNet este unul dintre cei mai importanți integratori IT din România, având un portofoliu divers, care include proiecte de GIS, Big Data, hardware, proiecte de integrare de sisteme, dar și dezvoltare la cheie pentru clienți din administrație, transporturi, mediu, sănătate sau agricultură.
Cifra de afaceri a grupului TeamNet atingea 34 milioane EUR la sfârșitul anului 2011. În 2012, TeamNet a fost inclus, pentru al cincilea an consecutiv, în topul Deloitte Technology Fast 50 Central Europe, top ce ierarhizează competitorii în funcție de rata de creștere a veniturilor.





