
BitDefender, divizia de securitate informatică a Grupului Softwin, a anunțat clasamentul amenințărilor informatice din luna martie 2007, perioadă în care o nouă epidemie online a izbucnit în rândul utilizatorilor de Internet.
De departe, pe primul loc ca și răspândire se află Trojan.Peed.Gen, care a obținut 30,96% din totalul atacurilor detectate de BitDefender în luna martie. Troianul circulă prin e-mail și poate închide aplicațiile antivirus și funcții din Windows precum Task Manager sau RegEdit. În același timp, se transmite automat tuturor adreselor de e-mail găsite pe computerul infectat. Mesajul are ca subiect diverse expresii 'de dragoste', precum 'Time to love' sau 'I Love You Soo Much'. Virusul continuă să se răspândească rapid pe Internet, așa încât specialiștii BitDefender anticipează că numărul infectărilor va continua să fie ridicat și în lunile următoare.
Trendul de consolidare al amenințărilor informatice este din ce în ce mai pronunțat. În martie 2007, primii 10 viruși au acoperit circa 60% din totalul infecțiilor raportate la nivel mondial. Spre comparație, în luna februarie 2007, primii 10 viruși reprezentau 52% din totalul infecțiilor raportate. Fenomenul poate fi considerat o selecție naturală a Internetului, virușii mai puternici, mai bine adaptați, îi înlocuiesc extrem de rapid pe cei mai puțin reușiti.
Pe locul al doilea în top se situează o clasă de viruși detectată generic de BitDefender: BehavesLike:Trojan.Downloader. Răspândirea lor a început însă să scadă din intensitate. Pe poziția a treia este clasat unul din cei mai longevivi viruși existenți pe Internet, Netsky. Pe lângă nume cunsocute ca Bagle sau Nyxem, din clasament se mai pot nota două tendințe. Întâi, faptul că se înmulțesc codurile care exploatează vulnerabilitățile Iframe care se regăsesc în pagini HTML și mesaje e-mail, doi astfel de viruși fiind foarte activi. În al doilea rând, putem spune că noul intrat, Win32.Sality.M, este unul din cei mai periculoși viruși de luna trecută. Răspândirea sa rapidă are la bază componente de cod împrumutate de la celebrul virus Bagle.
Utilizatorii de Internet pot găsi rapoarte privind gradul de infectare al celor mai importante amenințări informatice ale momentului la adresa: http://www.bitdefender.com/site/VirusInfo/realTimeReporting
BitDefender este printre puținele aplicații de securitate din lume care permite utilizatorilor să fie protejați atât în fața virușilor care circulă pe Internet, cât și împotriva spyware, adware, rootkit, spam și a altor amenințări informatice.
TOP 10 Malefic Martie 2007
|
Poziție |
Nume virus |
Procent infectări
(%) |
|
1 |
Trojan.Peed.Gen |
30.95 |
|
2 |
BehavesLike:Trojan.Downloader |
16.30 |
|
3 |
6.02 |
|
|
4 |
Exploit.Iframe.Vulnerability.B |
4.46 |
|
5 |
Exploit.Iframe.Vulnerability |
4.37 |
|
6 |
2.51 |
|
|
7 |
2.26 |
|
|
8 |
Win32.Sality.M |
2.05 |
|
9 |
2.03 |
|
|
10 |
Trojan.ASXLoad.A |
1.86 |





