
Înființată în noiembrie 2005, Tremend Software Consulting a împlinit anul acesta 10 ani de activitate. Cu peste 300 de proiecte implementate pentru clienți din America de Nord, Europa și Asia în arii precum enterprise, mobile sau embedded, Tremend a oferit expertiză tehnică pentru dezvoltarea a zeci de startupuri, companii medii și multinaționale. ”Echipa a făcut mereu diferența. Backgroundul tehnic excepțional și interesul față de tehnologii noi ne-au permis să ne implicăm mereu în proiecte interesante. Iar consecința firească a calității echipei este că am reușit să aducem mai multă valoare business-ului clienților. În cea mai mare parte, recomandările clienților au fost motorul creșterii noastre”, precizează Ioan Cocan (foto), Managing Partner.
Piața de IT a crescut extrem de mult în ultimii 5 ani, ceea ce a pus o mare presiune pe salarii și departamentele de HR. “Vrem să fim o companie în care oamenii vor să lucreze, pentru că la Tremend sunt poziționați drept consultanți. De la soluții execuționale, am devenit consultanți, și am contribuit la eficientizarea modelului de business specific clienților noștri”, a declarat Marius Hanganu (foto), Managing Partner Tremend. “Cred că pe viitor software-ul va fi o parte din core-ul oricărui business”.

Despre Tremend Software Consulting
Tremend Software Consulting este o companie specializată în soluții și consultanță software cu peste 10 ani de activitate. Peste 60 de milioane de utilizatori folosesc platformele realizate de Tremend pentru clienți din 15 țări, pe 3 continente.





