.

Viviane Reding, Comisarul European pentru Societatea Informațională și Media, s-a declarat mulțumită de evoluțiile de pe piața telecomunicațiilor în anul 2005, arătând că valoarea investițiilor a fost de 45 miliarde Euro (cu 6% mai mult decât în 2004), însă a evidențiat că această valoare trebuie analizată în strânsă legătură cu aplicarea cadrului de reglementare la nivelul UE.

Viviane Reding a susținut la Parlamentul European, în data de 29 iunie, o conferință de presă, dedicată procesului de revizuire a cadrului comun de reglementare pentru rețelele și serviciile de comunicații electronice.

Comisarul European a făcut câteva referiri la opțiunea politică privind separarea structurală care va fi analizată în următoarele luni. Separarea structurală se referă la faptul că autoritățile de reglementare din domeniul comunicațiilor electronice pot cere unui operator desemnat ca având o poziție dominantă pe piață să furnizeze accesul în condiții non-discriminatorii pentru toți operatorii, prin separarea într-o măsură mai mică sau mai mare a furnizării infrastructurii de furnizarea serviciilor. Se consideră că opțiunea politică de separare structurală ar putea răspunde multor probleme legate de competiție cu care se confruntă piețele de comunicații în Europa.

De asemenea Comisia Europeană a lansat și două consultări publice, astfel:

Consultarea publică privind opțiunile politice pentru revizuirea cadrului comun de reglementare UE-2002 pentru rețelele și serviciile de comunicații electronice: 
http://ec.europa.eu./information_society/policy/ecomm/doc/info_centre/public_consult/review/com334_en.pdf  
http://ec.europa.eu./information_society/policy/ecomm/doc/info_centre/public_consult/review/staffworkingdocument_final.pdf  
http://ec.europa.eu./information_society/policy/ecomm/doc/info_centre/public_consult/review/impactassessment_final.pdf  
Observațiile pot fi transmise Comisiei, în format electronic la adresa : infso-2006review@ec.europa.eu,  până la data de 27 octombrie 2006.

Consultarea publică referitoare la Recomandarea cu privire la piețele relevante:
http://europa.eu.int/information_society/policy/ecomm/doc/info_centre/public_consult/review/recommendation_final.pdf
Observatiile pot fi transmise Comisiei, în format electronic la adresa : marketsrecommendation@ec.europa.eu , până la data de 27 octombrie 2006.

Comisarul european a prezentat și alternativele pentru revizuirea cadrului de reglementare, precizând că toți actorii de pe piață sunt invitați să participe în procesele de consultare publică lansate de Comisie, care au drept termen limită sfârșitul lunii octombrie. În decembrie 2006 Comisia va publica o a doua Comunicare în care va fi prezentată varianta finală a modificărilor care trebuie operate în actualul cadru de reglementare.

De asemenea, la data de 13 iulie 2006, Comisia va organiza la Bruxelles o prezentare publică a propunerilor de modificare a cadrului comun de reglementare UE -2002 pentru rețelele și serviciile de comunicații electronice.

Înregistrarea la acest eveniment se poate face la  adresa de web: http://ec.europa.eu/information_society/policy/ecomm/doc/info_centre/public_consult/review/registration_form_2.doc , până la data de 7 iulie a.c.