.

Pasionații de publicitate mai au timp până pe 18 iulie (ora 23:59) să-și înscrie spoof-ul la cea de-a șaptea ediție Grand Spoof, competiția de parodiat reclame care le poate aduce premii în valoare de 7.000 de lei și câteva minute de celebritate în industria de publicitate - cele mai bune 10 spoof-uri fiind proiectate pe 15 august, în cadrul evenimentului de branded entertainment ADfel. Până acum, în competiție au fost aprobate spoof-uri care reinterpretează spoturi publicitare pentru branduri precum Parodontax, Orange, Chio Chips, Pate Ardealul, Skol, Dedeman sau Cosmote.

Spoof-ul Cosmote ne atrage atenția asupra faptului că abonamentele cu minute nelimitate îngreunează conversațiile față în față.

În spoof-ul Parodontax autorii ne prezintă problemele pe care le poate rezolva produsul, dintr-o altă perspectivă, mai neconvențională.

Fără minute naționale, fără SMS-uri, fără semnal și fără orice – un nou abonament promovat în spoof-ul Orange.

Toate ingredientele potrivite, adăugate rând pe rând, duc la o parodie faină cu fainoșag, la Pate Ardealul.

Ce se întâmplă când se adună un grup de oameni puși pe zgomot și cântec aflăm în spoof-ul Skol, cu 100% smalț.

Primim shaorma cu de toate și, ca bonus - un grup de lăutari -, în spoof-ul Chio Chips.

Dragostea dă bătăi de cap și uneori, dureri de splină, într-un spoof Dedeman.

Pe platforma The Creator sunt disponibile mai multe informații despre competiție, lucrările admise, precum și regulamentul Grand Spoof 2013.

Jurizarea va avea loc în perioada 22 iulie – 12 august, când lucrările vor fi evaluate de către publicul larg care poate vota lucrările favorite prin intermediul paginii de competiție www.TheCreator.ro/GrandSpoof2013, dar și de personalități din domeniul comunicării. Anul acesta juriul profesionist este format din: Cătălin Dobre (Executive Creative Director, McCann Erickson), Cătălin Bugean (câștigătorul Grand Spoof, ediția 2012), Teo (comediant, Club99), Ioana Moldoveanu (Redactor-șef, VICE), Mihnea Gheorghiu (Group Creative Director, Publicis), Jeanina David (Brand Manager, Heineken Romania) și Monica Dudău (Project Manager, IQads).

Cele mai bune 2 parodii înscrise vor fi premiate cu 4.000 de lei brut (valoarea premiului oferit de juriul profesionist) și cu 3.000 de lei brut (valoarea premiului oferit în urma votului online).

Grand Spoof este un eveniment IQads oferit de Ciuc Premium, sub sloganul „Doar ideea contează", și susținut de 220.ro. Partenerii media ai competiției sunt Mixtopia și VICE.

Ce este un spoof?

Un spoof, în cadrul aceste competiții, este definit ca o parodie ce face referire la o reclamă cunoscută, folosindu-se de notorietatea acesteia pentru a servi unei alte mărci, adesea inventate, sau pentru a realiza o simplă parodie. Cu toate acestea, spoof-ul nu este plagiat sau reclama comparativa, ci recreeaza in mod original elemente care amintesc de reclama initiala, pentru a le reinterpreta si pentru a crea un nou sens.

Despre platforma The Creator

TheCreator.ro este platforma powered by IQads care găzduiește competiții de user-generated branded content, activând cea mai importantă comunitate creativă din România. Până acum au fost organizate peste 15 competiții de design și film pe www.TheCreator.ro, pentru branduri ca: Avon, AXE, BCR, Bergenbier, Desperados, Dove, JOE, Nescafe, Puma sau Yahoo!.

Despre IQads

IQads este cel mai important produs media dedicat industriei de comunicare din România, inclus în portofoliul Blue Idea, din care face parte și SMARK, comunitatea profesioniștilor în marketing din România.