.

Pe 21 iulie 2002, WorldCom - al doilea mare operator telecom al SUA și, în același timp, liderul traficului Internet american - s-a declarat falimentar. Decizia sa de a depune dosarul cu cererea de protecție împotriva creditorilor este una din cele mai mari lovituri din istoria falimentelor SUA. Dar povestea WorldCom nu se termină aici, avertizează un articol apărut în ediția europeană a 'BusinessWeek' de la începutul lui august. Dacă clienții nu o părăsesc - iar șeful executiv John Sidgmore luptă din răsputeri să prevină acest lucru - compania va renaște după faliment mai puternică decât oricând. Numai gândul la așa ceva dă palpitații competiției. Odată ștearsă întreaga sa datorie și cu activele intacte, un WorldCom post-faliment și-ar permite să scadă prețurile și să acapareze cote de piață zdrobitoare într-un sector de industrie care, în America, deja suferă de pe urma unui război feroce al prețurilor și supraofertă de capacitate de transmisie.
Mulți rivali WorldCom - operatori la distanță, dar nu numai - cred că industria ar fi avantajată de o consolidare, însemnând spargerea și achiziționarea activelor WorldCom. Dar ce se va întâmpla nu stă în puterea lor. Totul depinde de managementul WorldCom și de acționarii săi, care par deciși să păstreze compania întreagă. Dacă înainte de depunerea dosarului de faliment creditorii aveau întâietate, acum centrul de putere s-a mutat la acționari, apreciază apropiați ai afacerii. Motivul este că acești acționari dețin majoritatea datoriei colosale a WorldCom - 29 miliarde USD, față de 2,65 miliarde USD datorate băncilor. Mai mult, împrumuturile băncilor nu erau garantate, ceea ce îi pune pe creditori pe aceeași poziție cu furnizorii, aproape de coada listei de așteptare. Bineînțeles că lucrurile s-ar putea schimba pe măsură ce înaintează procedura de faliment. Deocamdată, WorldCom încearcă să se încadreze în cele 120 de zile alocate negocierii planului de restructurare cu acționarii, băncile și ceilalți creditori. Problema este că negocierile vor dura, inevitabil, mult mai mult - 9 luni estimează unii - din cauza multitudinii de părți interesate - acționari, creditori și producători - care încearcă să recupereze un total de 41 miliarde USD. Acționarii preferă să echivaleze datoria cu noi acțiuni în companie, deoarece un pachet deținut într-o afacere sănătoasă, durabilă, cu o balanță contabilă curată, este singura lor șansă să își recapete banii înapoi. Ei vor domina comisia de creditori, deși creditorii și producătorii trebuie băgați în seamă și nu va fi ușor.
O altă problemă ar fi apariția unor noi nereguli contabile - ceea ce s-a și întâmplat pe 9 iulie, când WorldCom a declarat că a descoperit încă 3,3 miliarde USD în veniturile contabile, pe lângă cele 3,9 miliarde raportate în iunie, aducând suma umflată în declarațiile financiare la cel puțin 7,2 miliarde USD. Aceasta i-ar putea determina pe creditori să ceară judecătorului să înlocuiască negociatorii de companie cu o comisie independentă. Creditorii deja încearcă să îl înlăture pe Sidgmore de la negocieri, deși funcția lui este sigură pentru moment.

Ce vor să păstreze
acționarii WorldCom
Cum se vor strânge lichidități? Activele neprofitabile - re-vânzarea de capacitate wireless și SkyTel (paging) - sunt candidate sigure la vânzare. Pentru activele cheie - rețeaua globală de date UUNET (30% din traficul Internet din SUA, adică vânzări de 4,7 miliarde USD în 2001), afacerea cu telefonie la distanță pentru companii și cea pentru consumatori (MCI Group - 24% din veniturile WorldCom) - compania și acționarii, însă, vor lupta ca ele să nu intre în buzunarul competiției.
Cheia strategiei WorldCom este păstrarea clienților. Marilor corporații nu le place să își schimbe transportatorii de date sau de convorbiri la distanță din cauza potențialului distructiv al migrării pentru operațiile proprii de afaceri.
Dar unii sunt chiar supărați: Apple Computers, CNET Networks și Logitech (a căror competență internă face posibilă flexibilitatea în raport cu infrastrucurile IT&C) deja și-au mutat unele divizii la Sprint și AT&T. Dar aceștia declară că încă nu au reușit să-i fure WorldCom nici unul din clienții cu adevărat grași, printre care se numără AOL TimeWarner, Nasdaq și FedEx Corp.
Vânzările diviziei europene, în schimb, au scăzut cu 50% de la declanșarea falimentului, ceea ce o face candidat la vânzare. Directorul executiv al WorldCom International, Lucy Woods, a declarat la mijlocul lui august că divizia a mai câștigat o serie de contracte, în vreme ce vânzările către distribuitori au crescut. Totodată, ea a declarat că divizia își menține obiectivul de a înregistra un flux pozitiv al lichidităților până în ianuarie 2003. Pe iulie, WorldCom International a înregistrat profit operațional înainte de amortizare.