Interviu cu Ion SMEEIANU, președintele Agenției Naționale de Reglementare în
Comunicații
România este prima țară europeană care a pus în aplicare noul Aquis Communitaire în
reglementarea comunicațiilor. Acesta diferă de vechiul aquis prin faptul că permite dereglementarea pieței pe
măsură ce apare competiția pe o anumită piață și pentru că ține cont de convergența tehnologiilor (același
serviciu oferit prin tehnologii diferite). Vechiul aquis, de exemplu, nu includea reglementări specifice pentru
piețele de cablu TV sau Internet ca piețe de comunicații și a fost recunoscut ca depășit de evoluțiile din piață
de către Comisia Europeană în 2002. Despre avantajele și riscurile de a fi primul reglementator din Europa care
pune în practică cel mai nou și mai sofisticat cadru legislativ UE, aflăm într-un interviu cu domnul Ion Smeeianu,
Președintele Agenției Naționale de Reglementare în Comunicații.
C@M: Ce experiențe ale celorlalte țări
ex-comuniste, cu liberalizări ale telecomunicațiilor înaintea României ați studiat pentru a ajunge la seturile de
reglementări impuse azi?
Ion Smeeianu: Nu se poate spune că în țările ex-comuniste există experiență în acest
sens, deoarece actualele Directive ale Uniunii Europene în domeniul telecomunicațiilor au fost adoptate în ultimii
doi ani, iar România este prima țară din Europa care le-a preluat ca legislație națională.
Mai mult decât
atât, România este primul stat european care a început să pună în aplicare această legislație, fapt care ne aduce
în atenția celorlalte țări. La nivel european, termenul de implementare a noii legislații din sectorul
comunicațiilor este luna iulie 2003, astfel încât este posibil ca celelalte state să ia în considerare experiența
noastră. Legislația primară a fost adoptată, deci, pe baza Directivelor Uniunii Europene. A fost studiată și
legislația altor țări, mai ales dacă existau asemănări între vechiul și noul acquis comunitar. În ceea ce privește
legislația secundară, actele normative emise de ANRC, în special cele de reglementare, au fost elaborate de
specialiștii noștri pornind, în primul rând, de la caracteristicile pieței naționale, dar a fost luată în
considerare și experiența țărilor vest-europene, care s-au confruntat deja cu fenomenul liberalizării
comunicațiilor.
C@M: De ce nu există o concurență reală pe piața telecom, operatorii mari lucrând în tandem,
împărțind piața de comun acord (se vede acest lucru în politica de prețuri și în marketingul perfect acordat)?
Ion Smeeianu: Până la un punct, este normal ca aceste companii să urmărească obținerea unei cote cât mai mari
de piață și a unui profit cât mai bun. Dar este de datoria Autorității Naționale de Reglementare în Comunicații să
intervină cu reglementări atunci când unul sau mai mulți operatori dețin o poziție dominantă pe piață și pot
împiedica prin comportamentul lor dezvoltarea celorlalte companii și, implicit, a competiției reale. Exemplul
concret pe care vi-l pot da îl reprezintă chiar unele dintre cele mai recente decizii ale Autorității. Acestea se
referă la obligațiile impuse operatorilor de telefonie mobilă 'Cosmorom' S.A., 'Mobifon' S.A., 'Orange Romania'
S.A. și 'Telemobil' S.A., desemnați ca având putere semnificativă pe piața accesului la rețeaua proprie în vederea
terminării apelurilor, în ceea ce privește condițiile de interconectare cu ceilalți operatori. Pentru operatorii
'Mobifon' și 'Orange Romania', în special, obligațiile prevăd și încheierea de acorduri de interconectare în mod
nediscriminatoriu cu toți partenerii, și micșorarea tarifului de interconectare, tocmai pentru a limita tendințele
lor de a acapara piața.
C@M: ANRC este un arbitru al statului într-o piață care se dorește a fi liberă,
capitalistă. Nu reprezintă intruziunea statului în politicile companiilor comerciale cea mai bună cale de a genera
corupție și influență politică?
Ion Smeeianu: Nu. Autoritatea Națională de Reglementare în Comunicații nu este
un 'produs' al statului român. Există peste 90 de autorități de reglementare în comunicații în toată lumea, iar
în Europa, cel puțin, numărul lor a crescut semnificativ în ultimii ani, deoarece chiar Directivele europene în
domeniu o cer. Aceste organisme de reglementare sunt înființate pentru a supraveghea evoluția pieței și pentru a
interveni cu măsuri doar atunci când piața nu se mai poate reglementa singură. Aceste măsuri sunt în general
obligații impuse companiilor cu o poziție dominantă și comportament monopolist, care pot împiedica dezvoltarea
firească a pieței. Competiția reglează piața, iar acolo unde nu există competiție (vorbim de piețele
liberalizate), trebuie să intervină Autoritatea de Reglementare.
În România, crearea unei astfel de autorități
era necesară, având în vedere deschiderea completă a pieței începând cu 1 ianuarie 2003, iar intervențiile ANRC pe
piață sunt de natură pur economică, iar nu politică. ANRC va acționa ca arbitru pe piața comunicațiilor din
România până când această piață se va reglementa singură, prin competiție.
