
eMAG, cel mai mare retailer online din România, a realizat o cifră de afaceri de 62 milioane euro la finalul primului semestru al anului 2011, în creștere cu 52% față de aceeași perioadă a anului trecut. Până la finalul anului, eMAG își menține obiectivul de 150 de milioane euro, ceea ce va reprezenta o creștere cu 50% față de anul anterior.
„Încă de la începutul anului ne-am setat un obiectiv de dezvoltare accelerată, în condițiile în care estimăm creșterea ponderii comerțului online la peste 20% din piața electro-IT în 2011. Rezultatele foarte bune de la jumătate de an au fost impulsionate de diversificarea portofoliului de produse și de lansarea platformei Marketplace", a declarat Iulian Stanciu (foto), director general eMAG.
Potrivit estimărilor eMAG, piața de comerț electronic electro-IT s-a majorat cu aproximativ 50% în prima jumătate a acestui an. Piața online din România este cea mai avansată din regiune, fiind mai dezvoltată chiar decât unele țări din Europa de Vest. În aceste condiții, traficul înregistrat pe site-ul eMAG a crescut la peste 1,8 milioane de vizitatori unici lunar, aproape dublu față de aceeași perioadă din 2010.
"Avem un model de business foarte bine pus la punct care ne aduce rezultate solide pe termen lung. eMAG este cel mai mare magazin online din Europa de Est după cifra de afaceri și după numărul de vizitatori. Pentru a doua jumătate a anului, ne propunem să menținem dinamica de creștere cu 50% a vânzărilor, care va stimula creșterea comerțului online pe segmentul electro-IT la peste 200 de milioane de euro", precizează Iulian Stanciu, director general eMAG.
În prima jumătate a anului, eMAG a lansat conceptul Marketplace, prima platformă online din România care grupează mai mulți retaileri și care va contribui semnificativ atât la creșterea afacerilor eMAG, cât și la dezvoltarea comerțului online în general, prin standardele de calitate impuse comercianților și promovarea susținută a altor segmente de retail. În prezent, sunt disponibile două categorii noi de produse (jucării, cărți), însă planurile pentru a doua jumătate a anului includ diversificarea ofertei de produse.
„eMAG Marketplace reprezintă o direcție strategică de dezvoltare pentru noi și un model de business unic, care ne va ajuta să creștem foarte mult pe orizontală, prin atacarea oricărui segment de retail. Atragem un număr foarte mare de români, 1,8 milioane lunar în prezent, și avem o rată de conversie de trei ori mai mare decât competiția. Vrem să transformăm acest capital de încredere în vânzări pe cât mai multe categorii de produse", precizează Radu Apostolescu, Vicepreședinte, Director de Dezvoltare eMAG.
Tot în prima jumătate a anului, eMAG a mai investit în dezvoltarea versiunii optimizate pentru mobil a site-ului, m.emag.ro, și a adăugat în portofoliul său serviciile premium Garanția Plus, care oferă clienților posibilitatea de a achiziționa, odată cu produsele, extinderi de garanție pentru un an sau doi și Service Express, care asigură tratarea cu prioritate a solicitărilor de service și un termen de rezolvare de 5 zile lucrătoare în perioada acoperită.
Evoluția principalelor categorii de produse în semestrul unu din 2011:
„Diversificăm permanent oferta de produse și servicii, astfel încât cele mai noi tehnologii lansate la nivel internațional să fie disponibile aproape simultan și pe piața românească. Anul acesta ne-am poziționat ca lideri pe segmentul tabletelor, după ce am introdus în premieră iPad2 și am adus gama completă de tablete pe platforma Android și Blackberry , și ne-am consolidat poziția de lideri pe segmentul laptopurilor din România", precizează Mihai Trăistaru, director de achiziții eMAG.
Tabletele PC reprezintă cel mai dinamic segment pe piața electro-IT, cu o creștere semnificativă de la începutul anului. eMAG a introdus în premieră atât tableta iPad 2, cât și noile tablete bazate pe sistemul de operare Android, fiind lider pe acest segment în România. Astfel, eMAG a obținut, în primele șase luni, o cotă de 45% pe piața tabletelor.
Pe lângă tablete, eMAG și-a consolidat în prima jumătate a acestui an poziția de lider pe segmentul laptopurilor, majorându-și cota de piață la 28%, în condițiile în care piața de profil a revenit pe o tendință accelerată de creștere în această perioadă. La nivelul pieței, în creștere cu 25% în semestrul întâi, cele mai multe laptopuri se vând online.
De asemenea, segmentul smartphone a crescut foarte mult, pe fondul diversificării ofertelor de date pentru mobil și a conținutului care poate fi accesat. Cu peste 100 de modele de smartphone în ofertă, eMAG a obținut o cotă de piață de 10%.
Pe segmentul televizoarelor LCD și plasma, eMAG deține o cotă de piață de 10%, portofoliul numărând peste 300 de produse din această categorie. Segmentul echipamentelor de printing a avut, de asemenea, o evoluție bună, astfel încât eMAG înregistrează la jumătatea acestui an o cotă de piață de aproximativ 20% pe acest segment. De asemenea, eMAG controlează 27% din piața monitoarelor și 15% din cea a computerelor desktop. Pe piața echipamentelor electrocasnice, eMAG a obținut o cotă de piață de 5%, obiectivul pe care l-a stabilit anul trecut, în momentul lansării categoriei. De asemenea, eMAG a înregistrat creșteri pe segmentul echipamentelor de navigație, unde deține o cotă de piață de 16%.
Sumar cu principalele estimări și cote de piață:
Date Valoare mil. euro Creșterea față de aceeași perioadă din 2010
Cifra de afaceri S1 2011 62 52%
Estimare CA 2011 150 50%
Estimare piata comerț online electro-IT 200 50%
Categoria de produse Cota de piață
Tablete 45%
Laptopuri 28%
Smartphone 10%
Televizoare LCD + plasma 10%
Echipamente de printing 20%
Monitoare 27%
Sisteme desktop 15%
Electrocasnice 5%
Echipamente de navigație 16%





