.

Valerian Vreme, ministrul Comunicațiilor, a avut pe 24 august o întrevedere cu Chang Xiao Wei, vicepreședinte ZTE pentru Europa Centrală și de Est, Jin Renyuan, director general ZTE România și cu Lorian Ovidiu Vintilă, director de strategie, ZTE România. "În ceea ce privește calitatea comunicațiilor, România se află pe un loc fruntaș în lume, ceea ce reprezintă un punct important în atragerea investițiilor în domeniul IT&C. În context, decizia dumneavoastră de a investi în România are la bază acest argument, dublat de calitatea și abilitatea forței de muncă din domeniu. Totodată, împreună putem dezvolta soluții IT pentru alte piețe, precum cele din regiunea Caucazului și din zona Asiei Centrale", precizează ministrul Valerian Vreme (foto).

În cadrul întrevederii au participat Marius Constantin Fecioru, Secretar de Stat MCSI și Bogdan Radu Savonea, Director de cabinet MCSI.

Cu acest prilej, oficialii MCSI și reprezentanții companiei ZTE au discutat despre posibilitatea inițierii cooperării pe diferite proiecte în domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor.

Reprezentanții companiei ZTE și-au manifestat interesul de a extinde investițiile în România, în domeniul tehnologiei informației și comunicațiilor, precizând că doresc să deschidă în țara noastră o linie de producție pentru echipamente de recepție a semnalului TV digital terestru.