.

UPC România, membră a Liberty Global, a încheiat anul 2014 cu rezultate în creştere. Astfel, veniturile companiei au ajuns la valoarea de 173 milioane dolari fiind cu 6% mai mari decât în 2013. La 31 decembrie 2014 numărul de servicii deţinute de clienţii UPC era de 1.925.200,  în creştere cu 82.300 faţă de anul trecut. “Interactivitatea şi personalizarea sunt elementele cheie care au contribuit la succesul UPC în 2014. Am continuat să investim în reţea şi să lansăm servicii noi, cerute de clienţii noştri.  Astfel, în 2014, am lansat Fiber Power 500 oferind clienţilor conexiuni stabile de Internet de mare viteză. Consumul de date al clienţilor noştri de Internet a crescut cu 30% în 2014, viteza medie de contractare este aproape de 200 Mbps, iar viteza medie în bază este de peste 100 Mbps, ceea ce confirmă superioritatea serviciilor noastre într-o perioadă de creştere accelerată a consumului de Internet în România”, precizează Severina Pascu (foto), CEO UPC România & Ungaria. “Avem obiective ambiţioase, de accelerare a creşterii în anul 2015. Inovaţia, Internetul, calitatea televiziunii digitale HD, extinderea ariei de acoperire, apropierea de clienţi, rămân direcţii strategice ale UPC. Încrederea în brandul UPC şi forţa echipei noastre sunt elemente cheie pentru dezvoltarea companiei”

Inovaţia şi îmbunătăţirea permanentă a experienţei clienţilor au stat la baza strategiei şi în 2014. Internetul a continuat să fie motorul de creştere pentru UPC, cu o evoluţie anuală de 14%, dublu faţã de ritmul de creştere a pieţei.

Serviciile UPC au devenit în 2014 disponibile şi în afara casei, prin lansarea Wi-Free şi Horizon Go, beneficii care sunt oferite gratuit tuturor clienţilor companiei şi adaugă o valoare suplimentară pachetului de servicii deja existent.

UPC Wi-Free este una dintre cele mai mari reţele globale Wi-Fi, şi cea mai mare din România care oferă acces gratuit, sigur şi nelimitat la internet în peste 200.000 de locaţii din România şi 5 milioane în Europa. În România, în doar 4 luni de la lansare, peste 10% din clienţii de internet ai companiei sunt deja utilizatori ai serviciului, confirmând interesul clienţilor UPC pentru acces la internet oriunde şi oricând. Wi-Free este disponibil gratuit tuturor clienţilor de internet UPC.

Horizon Go este aplicaţia lansată de UPC România în decembrie 2014, care aduce conţinutul TV oriunde şi oricând, pe orice dispozitiv mobil. La doar o lună şi jumătate de la lansare, UPC estimează că peste 30% dintre clienţii săi de internet care au smartphone au descărcat şi folosesc aplicaţia. Din decembrie 2014 şi până în prezent, clienţii UPC au urmărit peste 375.000 de emisiuni şi au înregistrat peste 10.000 cu ajutorul Horizon Go.

Alături de Horizon Go, aplicaţiile mobile oferite de UPC – My UPC, UPC Phone - sunt folosite în total de aproape 150.000 de utilizatori.

Concentrarea pe calitatea grilei de programe, investiţiile şi diversitatea de canale HD, au determinat creşterea adopţiei televiziunii digitale, care ajunge, la sfârşitul anului 2014, la 65% din baza de clienţi UPC. În plus, odatã cu lansarea Horizon Go, aceştia au acces la grila preferatã pe toate ecranele.

Tot în 2014 compania a demarat un amplu program de investiţii destinat creşterii ariei de acoperire care să ofere acces cât mai multor clienţi la experienţa UPC. Astfel, peste 200.000 de case pot beneficia acum de viteza Fiber Power 500 şi de calitatea televiziunii digitale HD, dintre care 130.000 reprezintã extinderea ĩn zone noi.