
Veridian și BLS au semnat pe 23 martie un acord de colaborare - cele două firme își propun să sustină brandurile și companiile din România care au în vedere diversificare li crelterea business-ului prin furnizarea de servicii de telefonie mobilp cu ajutorul platformei Veridian. Adăugarea capabilităților BLS la suita de servicii furnizate de Veridian, oferă companiilor interesate instrumentele necesare de gestionare in mod proactiv și interactiv a ciclului de viață al clientilor, facilitează adoptia utilizatorilor de telefonie mobila și oferă accesul la unelte profesionale care le permite automatizarea campaniile personalizate de up-sell, cross-sell și retenție. “Pentru a facilita furnizarea de servicii de telefonie mobila sub brand propriu, Veridian oferă companiilor o varietate de servicii si opțiuni începând de la externalizarea managementului serviciilor de telefonie mobila până la externalizarea completă a experienței consumatorului. Suntem încântați de capabilitățile pe care BLS le adăuga la platforma noastră. Soluția lor de procesare si agregare a unui volum mare de date și folosirea acestora pentru o comunicare personalizata, bazata pe cunoasterea profilului consumatorului, vor ajuta companiile să-si maximizeze venituri încă din prima zi”, precizează Marian Velicu, CEO Veridian.
Ca specialiști în industrie și cu o vastă experiență în domeniul comunicațiilor mobile, integrarea platformelor Veridian și BLS va facilita companiilor care activeaza în Retail, Finanțe-Bănci, Divertisment, Farmaceutică, Combustibili, Energie sau Transporturi lansarea propriilor servicii digitale bazate pe telefonia mobila.
Tendința de convergență a diverselor industrii este deja evidenta în Europa de Vest, Asia și Statele Unite unde bănci și retaileri importanti au lansat cu success propriile modele de business disruptive, bazate pe telefonia mobilă. Piața globală a Operatorilor Mobili Virtuali (MVNO) este în continuă creștere, propulsată de modelul de convergență intre industrii și conform analiștilor de la Forrester Research va avea o creștere de 7-10% pe an în următorii 5 ani.
“Suntem foarte entuziasmați să facem echipă cu Veridian. Aducând experiența noastră globală în industrie și după implementarea soluțiilor noastre CVM (Customer Value Management) în piețe din Europa, Africa și Asia-Pacific în ultimii 18 ani, este fantastic să putem face un parteneriat în țara în care noi ne dezvoltăm și întreținem soluția software și să putem contribui cu experiența noastră în una din țările pe care le considerăm acasă. La BLS am văzut modelul MVNO având success în multe din țările în care operăm și suntem aliniați complet cu viziunea în care Marian și Veridian au investit pentru a aduce acest model în România. Știm că Soluția noastră InTelestage va aduce valoare adăugată MVNO-urilor care vor lucra împreună cu Veridian și suntem mândri că putem face parte din acest proiect de inovare digitală în România”, precizează Richard Lewis, CEO-ul Business Logic Systems.
Industria comunicațiilor mobile este o lume a inovațiilor în ritm alert, cu volume mari de date tranzacționate și cerere ridicata de servicii de inalta calitate la prețuri mici. Serviciile Veridian au fost special dezvoltate pentru a asista companiile care vor să-și facă intrarea în această industrie, propunand împachetarea serviciilor de telefonie mobila cu serviciile de bază ale clientilor sai, ca platformă pentru strategii digitale inovative.
Oferind companiilor a unui produs indispensabil clientilor lor, telefonia mobila, și un canal care poate fi folosit pentru comunicare non-intruziva si interactiva, este văzuta de mulți ca modul optim de a proteja și a extinde afacerea de bază, în contextul unei competitii ridicate si al asaltului start-up-urilor inovative care folosesc deja tehnologia mobilă.
Despre Veridian Systems
Veridian Systems este o premieră în piața telecomunicațiilor din România, fiind primul Operator Mobil Virtual Agregator (MVNA) din țară. Produsele și serviciile Veridian se adresează în special companiilor care activează în domenii precum retail, energie, telecomunicaţii, asigurări şi financiar-bancar, care îşi doresc ca prin împachetarea produselor lor cu servicii de telefonie mobilă să atragă noi clienți și/sau să îi fidelizeze pe cei existenți.
Veridian Systems este entitatea care pune la dispozitie toate serviciile necesare pentru lansarea Operatorilor Mobili Virtuali ajutând atat operatorul de telefonie mobilă cat și MVNO-urile să-și dezvolte afacerea. Veridian ofera companiilor interesate resursele necesare, infrastructura, platformă tehnică, precum și relația cu operatorul de telefonie mobilă și cu autoritatile din domeniu, astfel încât să faciliteze o colaborare profitabilă pentru toate părțile implicate. Platforma Veridian este rezultatul experienței de peste 20 de ani a Computaris, care a implementat peste 200 de proiecte similare la operatori de telefonie mobilă și MVNO-uri din întreaga lume.
Despre Business Logic Systems (BLS)
Pasiunea noastră este de a transforma datele despre clienți în perspective acționabile, oferindu-ne posibilitatea de a automatiza Programe de Loialitate și Management a Valorii Clientului (Customer Value Management-CVM) având ca rezultat crearea de către partenerii noștri a valorii adăugate atât pentru clienții lor cât și pentru acționari. Cu o experiență puternică în dezvoltarea de software și o experiență de 18 ani în încărcarea, procesarea și lucrul cu volume de date în continuă creștere din mai multe surse, BLS continuă inovarea pentru a oferi o suită de soluții CVM, Loialitate și Servicii cu Valoare Adăugată (Value Added Services-VAS) croite pentru a adresa o multitudine de KPI-uri strategice și pentru a transforma orice afacere de la una condusă bazată pe volum la una bazată pe valoare. BLS are o amprentă globală care include clienți din Africa, Asia Pacific, Americi și Europa, printre care se află și grupuri mari de Operatori Mobili, și în același timp oferă atât tehnologie cât și externalizarea serviciilor CVM pentru a împuternicii clientul să aibă o viziune eficientă, bazată pe înțelegerea datelor despre client, pentru a-și deriva venit incremental din baza de clienți. Descoperă cum soluțiile și serviciile BLS CVM te ajută să-ți atingi obiectivele – contactează-ne pentru a aranja o demonstrație: Trimite un e-mail la: info@businesslogic.co.uk





