.

La începutul fiecărui an revista noastră oferă o privire de ansamblu asupra comunicațiilor românești prin interviurile realizate cu cei mai expo­nen­țiali lideri ai industriei.

Astfel, în această ediție specială vă vom prezenta, în exclusivitate, pre­dic­țiile managerilor generali ai Orange, Vodafone, Romtelecom, dar și ale noilor CEO veniți la acest început de an în fruntea operatorilor Cosmote și Zapp. Anul 2007 s-a do­ve­dit a fi mai competitiv decât ar fi preconizat oricine la începutul anului și cu siguranță 2008 nu va fi cu nimic mai prejos, ba din contră. Creșterile nu vor mai fi atât de spectaculoase, dar varietatea serviciilor și a pro­du­selor da. Toți operatorii promit ser­vicii inovatoare, cu accent pe seg­mentul de business, ceea ce dovedește maturitatea pieței. Interviurile noas­tre pe aceeași temă din ianuarie 2006 și ianuarie 2007 au avut o rată de adeverire de peste 90%. Să vedem dacă și în 2008 intervievații vor citi cu precizie „globul de cristal"...

Lipsesc din acest dosar previziunile RDS&RCS pentru că întâlnirea cu directorul Alexandru Oprea nu s-a putut stabili, ca de obicei, și fiind vorba de cel de al cincilea operator mobil ce activează pe piața noastră ne-am fi propus să vă transmitem doar mesajul direct al acestuia. Totuși, și tăcerea este o formă de comunicare, așa încât am respectat-o pe deplin.


Richard MOAT, CEO Orange Romania

C@M: Cum puteți defini anul 2007 pentru Orange România?
Richard Moat:
Potrivit rezultatelor noastre financiare pe anul 2007 am atins venituri de 1,233 miliar­de euro, ceea ce repre­zin­tă o creș­tere anuală de 24%. În plus, baza noastră de clienți a crescut cu încă 1,7 milioane de noi clienți la 9,8 milioane, și avem astfel peste 1 milion de clienți în fața compe­ti­torului nostru direct. Creșterea bazei de clienți a fost de 22%, ceea ce înseamnă că pe partea de venituri am avut o creștere mai mare decât cea a numărului de clienți, și nu cred că există, la acest moment, mulți operatori în lume cu un asemenea rezultat.

C@M: Care sunt direcțiile prin­ci­pa­le în menținerea poziției de lider pe piața românească?
Richard Moat:
La început, cea mai mare parte a veniturilor majorită­ții operatorilor mobili provine din serviciile de voce și din SMS-uri, însă veniturile pe care le înregis­trăm din serviciile de date au în­ce­put să crească semnificativ. Pe măsură ce piața se îndreaptă, de la o perioadă de creștere foarte rapi­dă în ultimii câțiva ani către o situație mai matură, în care pene­trarea la nivel de individ este de peste 80%, iar penetrarea la nive­lul SIM-urilor este de peste 100%, oportunitățile de creștere organică vor fi mai puține.
De aceea trebuie să ne concen­trăm puternic pe dezvoltarea unor noi surse de venituri, iar serviciile de date sunt un segment căruia i-am alocat multă energie, timp și resurse. După cum știți, strategia convergenței fix-mobil a fost un element cheie al grupului France Telecom de mulți ani, fiind de fapt primul mare operator mobil care a militat pentru convergență. Cu siguranță avem planurile noas­tre în această direcție.

De exemplu am lansat în noiem­brie 2007 ceea ce noi numim „Flybox". Deocamdată nu avem „Livebox" în România din motive tehnice, dar am dezvoltat acest fly box care este un router produs de Huawei ce permite conectarea PC-ului la router prin Ethernet, fiind primul pas către spațiul triple play. La acel moment nu am pus un accent foarte mare pe acest produs fiind o perioadă în care ne-am axat pe core business-ul nostru, luna decembrie fiind cea mai importantă pentru noi. Așadar, nu am vândut decât câteva mii, dar avem speranțe mari pentru 2008, când vom avea o campanie de marketing mult mai agresivă în acest sens. Pe scurt, convergența și produsele pe partea de date vor fi elementele noastre cheie în 2008.

C@M: Cum veți convinge clienții să plătească serviciile de date către un operator mobil, și nu către companii gen Google?
Richard Moat:
În 2006 am dez­voltat portalul OrangeWorld, iar în 2007 am dezvoltat masiv func­țiile acestuia – jocurile, de exem­plu, au o secțiune specială, iar numărul acestora a crescut foarte mult. Aș preciza aici că jocurile generează cea mai mare parte din venituri, în fața oricăror alte forme de conținut. Am extins și numărul stațiilor TV live la 19, fiind cel mai mare număr întâlnit la un operator mobil din Româ­nia. Astfel, continuăm să dezvol­tăm și să îmbunătățim scala ser­vi­ciilor de conținut pentru a ne asi­gura venituri din acest sector. Muzica, de asemenea, generează venituri ridicate, iar produsul Orange Prepaid Music, lansat la mijlocul anului trecut, are mare succes. Sponsorizăm numeroase concerte, încărcăm mult conținut muzical pe portalul nostru și avem, în plus, și Orange Music Store care are peste 5000 de contracte de download. Și în 2008 ne vom orienta spre formele relevante de conținut pentru clienții noștri.

C@M: Vă mențineți convingerea că brandul Orange este „cel mai bun prieten" al clienților mobili din România?
Richard Moat:
1 din 3 clienți clasifică brandul Orange drept „cel mai bun prieten" al lor, fiind cel mai ridicat procentaj.

C@M: Care este avantajul com­pe­ti­tiv Orange în fața celorlalți ju­că­tori din piață?
Richard Moat:
Cu siguranță bran­dul Orange care, din cercetările noastre, a reieșit că este foarte bi­ne perceput atât de clienții con­su­mer, cât și de cei de business, care îl consideră un brand călduros, cu care vor să se asocieze. A fost punc­­tul nostru forte încă de la lansare și va continua să fie un dife­rențiator semnificativ și în 2008. În ceea ce privește alți ter­meni diferențiatori, cred că vom continua și la nivelul platfor­mei tehnice pentru furnizarea de ser­vicii de date. De când am in­tro­dus 3G+ în luna iunie a anului trecut avem, la sfârșitul anului 2007, de 7 ori mai mulți clienți la abonamentele la servicii de date decât aveam la începutul anului. Este clar că acesta a fost un punct de inflexiune și vom continua să investim în tehnologii de date la viteze ridicate. Oferim viteze de 3,6 Mbps pe rețeaua 3G, și în București am lansat și tehnologia de 7,2 Mbps, în hotspoturi, pe care le vom extinde, și nu numai la nivelul Capitalei, ci și în alte orașe ale țării. De asemenea, vom lansa și tehnologia de 14,4 Mbps anul acesta. Așadar, vitezele mari de transfer de date vor continua să fie un element diferențiator cheie. Am introdus și tehnologia HSUPA la sfârșitul trimestrului al treilea din 2007, care permite vite­ze de uplink de până la 1,8 Mbps, un serviciu de interes pen­tru segmentul de business care are nevoie să transfere fișiere mari.

Din toate rețelele mobile din lu­me, în număr de circa 330, doar 35 au implementat tehnologia de 7,2 Mbps și doar 22 au imple­men­­tat HSUPA, așa încât din acest punct de vedere avem aici în România tehnologie mobilă de ultimă oră.

C@M: Au migrat mulți clienți de la tehnologia 3,6 Mbps la 7,2 Mbps?
Richard Moat:
Clienții nu au mi­grat la modul propriu-zis, dar posibilitatea unei navigări rapide și ușoare pe Internet, a descărcării rapide de conținut este punctul cheie care ne-a ajutat să ne creș­tem veniturile din serviciile de date. Până la momentul lansării 3G+ în iunie 2007 clienții folo­seau serviciile de date, însă nu în număr mare, dar acum această rapiditate, ușurință și eleganță au transformat experiența utiliza­to­ru­lui și cu siguranță acesta va fi mo­torul de creștere în 2008.

C@M: S-ar putea spune că nu mai există multe elemente de diferențiere între liniile fixe și conexiunile mobile broadband la Internet?
Richard Moat:
Dacă ai o cone­xi­une fixă, iar unii operatori de cablu oferă acum și 22 Mega, nu putem compara acea viteză. Dacă oferi această viteză pe telefonul mobil, e interesant de știut câți utilizatori se află în celula respec­tivă și care este experiența lor. Date fiind investițiile pe care le-am făcut în capacitatea rețelei și zonele pe care le acoperă aceste viteze ridicate, utilizatorii au par­te, în general, de o experiență plă­cu­tă. Pentru clienții corporatiști am implementat tehnologia WiMAX. Așadar, operăm pe două planuri, WiMAX fiind dedicată strict clienților mari corporatiști, pentru a le oferi cea mai bună garanție a serviciilor furnizate și un SLA (Service Level Agreement) ireproșabil.

Vom extinde serviciile de voce fixă cu ajutorul WiMAX

C@M: Vă veți axa pe „oferte convergente corporatiste" în 2008?
Richard Moat:
Da. Până acum am avut o rată relativ scăzută din pia­ța de servicii de voce fixă, și date fixe pentru clienții corporatiști, dar ambiția noastră este să extin­dem semnificativ acest segment în 2008, iar tehnologia WiMax e un element cheie în această direc­ție.

C@M: Care sunt prioritățile anului 2008 trasate de filosofia France Telecom, dar cele românești?
Richard Moat:
France Telecom are o viziune corporatistă de ansam­blu în privința convergenței, cău­tând să maximizeze poziția gru­pu­lui în orice piață operează. Istoric vorbind, aici am fost în mare par­te un operator mobil care a des­fă­șu­rat operațiuni relativ reduse la capitolul serviciilor de voce fixă și date fixe complementare, dar ne îndreptăm spre această direcție.

În privința clienților corporatiști avem alternative triple play și vom extinde, în continuare, acest seg­ment. În privința consumatorilor rezidențiali, primul pas în această direcție este „fly box" și căutăm direcții de extindere și aici către triple play și dacă este posibil chiar către quadruple play. Acest lucru implică, cu siguranță, schimbări în abordarea clienților. În acest sens am demarat anumite teste cu UPC pentru o ofertă quad play în care noi oferim elementul de mo­bi­litate. Vom analiza rezulta­te­le ce vor veni curând și vom de­ci­de cum putem defini acest par­te­ne­riat.

C@M: Cum vedeți echilibrul de dezvoltare dintre strategiile mass market și cele orientate către servicii de business? (dar echilibrul dintre prepaid vs. postpaid, clienți per­soa­ne fizice vs. companii?)
Richard Moat:
Proporția venituri­lor obținute din segmentul clien­ților corporate este de 30%, ceea ce înseamnă că 70% din veni­tu­ri­le noastre sunt generate de utiliza­to­rii individuali. În ansamblu avem o treime de clienți postpaid și două treimi prepaid.

C@M: Cum apreciați în 2008 că va evolua competiția pe piața ro­mâ­nească din postura de lider pe care o dețineți?
Richard Moat:
Anul 2007 a fost foarte competitiv, poate chiar mai competitiv decât și-ar fi imaginat oricine la începutul anului. Cu Vodafone am avut întotdeaună o competiție foarte strânsă și sunt sigur că lucrurile nu se vor schim­ba în 2008. Cel de al treilea ope­ra­tor, Cosmote România, a cres­cut foarte rapid și probabil au o cotă de piață de circa 15%, ceea ce înseamnă că devin un jucător semnificativ pe piață. Cred, de ase­menea, că au mai mult succes în segmentul de business decât au avut în 2006. Zapp a început să piardă cotă și valoare de piață în 2007 deoarece nișa lor, clienții cor­poratiști, cărora le pot oferi viteze ridicate de download prin EVDO, a început să fie erodată semnificativ pentru că și noi am început să investim în tehnologia HSDPA prin care oferim aceleași servicii pe un singur dispozitiv și cu capabilități de roaming inter­na­­țional. Din acest punct de ve­de­re cred că au avut un an greu, dar acum, după ce au fost cum­pă­ra­ți de fondul Saudi Oger, la care Saudi Telecom deține o parte sem­nificativă, la care se adaugă și numirea noului CEO, Chris Bataillard, înseamnă că au o stra­te­gie diferită și sunt sigur că vor deveni o forță pe piață și datorită rețelei 3G. Eu am lucrat personal cu Chris Bataillard la mijlocul anilor ‘90, pe vremea când era la Goldman Sachs. Al cincilea ju­că­tor, RCS&RDS a început să își lanseze serviciile 3G în orașele mari din România și vor continua acest proces în 2008. Cu siguran­ță au o bază mare de clienți de ca­blu TV cărora le pot vinde aceste servicii. Așadar, cred că nivelul competiției va cunoaște, în 2008, o schimbare față de ceea ce s-a pe­tre­cut în 2007 și categoric va fi mult mai ridicată decât în anii precedenți. În plus, guvernul vor­bește de o posibilă lansare a celei de a șasea licențe. Nu știu exact care este motivul apariției acestui operator, care va fi pro­ba­bil unul mobil. E un moment neobișnuit pentru lansarea a încă unui ope­rator, ținând cont de nivelul ridi­cat al competiției existente deja pe piață, în România regăsindu-se unele dintre cele mai scăzute tarife din Uniunea Europeană. Concluzionând, întregul peisaj va fi complet diferit în 2008 și va trebui să luptăm din greu pentru a ne menține poziția de lideri. Aceasta este intenția noastră.

C@M: Cum credeți că se va recupera investiția în 3G și care sunt direcțiile strategice către o poveste de succes în acest sens?
Richard Moat:
Eu am fost foarte mulțumit de evoluția serviciilor noastre 3G. Dacă ne uităm doar la partea de conținut și la accesul la date, veniturile sunt mai mult decât triple în 2007 față de 2006. Suntem în grafic și cred că vom recupera în 3 ani investiția pe care am făcut-o în 3G, așa cum de fapt am și prevăzut de la început. A existat destul scepticism pe piața internațională în privința 3G, dar în România s-a dovedit că dacă ai viteza și conținutul adec­vat poți obține venituri foarte bune. Bineînțeles trebuie ținut cont și de prețul plătit pentru li­cență, dar în România cos­tu­rile au fost rezonabile, ceea ce a contat în profitabilitatea acestor servicii.

C@M: Care credeți că va fi ritmul de creștere a numărului de uti­li­za­to­ri Orange România în 2008 (în 2005 – 2 milioane, în 2006 – 1,2 milioane, în 2007 – 1,7 milioane)
Richard Moat:
Cred că vom mai atrage 900.000 de noi clienți, ajun­­gând la 10,7 milioane de cli­enți la sfârșitul anului 2008. În 2008 nu vom avea aceeași creștere ca în anii precedenți, piața in­trând într-o etapă de matu­ri­za­re.

C@M: Ce impact credeți că va avea portabilitatea numerelor pe piața din România, ținând cont că în celelalte țări europene nu a adus mari schimbări?
Richard Moat:
Într-adevăr, cred că nici pe piața românească nu va pro­­duce mișcări semnificative. Sigur, există persoane care do­resc să schimbe rețeaua, dar să își păs­treze numărul pe care îl au în pre­zent, dar și mai mulți părăsesc re­țeaua, dacă doresc, fără să-și păs­treze numărul. Pur și simplu le trimit cunoscuților un sim­plu SMS anunțându-i care este noul lor număr și astfel se rezolvă pro­blema. Și apoi, 2/3 din utiliza­torii mobili sunt prepaid, deci își pot cumpăra car­tele de la orice ope­­­ra­tor doresc, deci nu văd de ce por­tabilitatea numerelor ar avea un impact semnificativ în Româ­ni­a.

C@M: Cum vedeți continuarea proiectelor în direcția dezvoltării urbane versus cea rurală? Cu ce credeți că ar trebui să participe ministerul și asociațiile din domeniu pentru îmbunătățirea accesului mobil în zona rurală?
Richard Moat:
Cu siguranță când ne-am gândit la o strategie axată pe zona urbană ne-am gândit la implementarea 3G, pentru că aici se află zonele de business și clienții de business. Este vorba de o teh­no­­­logie a cărei implementare ne­ce­sită costuri relativ ridicate. Ar fi de ajutor dacă organele de re­gle­men­tare ar permite folosirea spec­tru­lui 900 pentru 3G. Guvernul a sponsorizat proiectul Economia Bazată pe Cunoaștere și cel al ac­ce­sului universal la comunicații, iar Orange a fost primul operator care s-a implicat în aceste pro­iec­te. Ne-am concentrat eforturile cu precădere în al doilea proiect men­­ționat și am instalat 46 de telecentre, urmând că continuăm pe această direcție. Deocamdată, acestea nu au un grad ridicat de folosință, dar pe măsură ce eco­no­mia generală a României crește, cu siguranță vom avea venituri și de aici.

C@M: Cum apreciați dezvoltarea Orange în primul an de func­țio­na­re a României în UE?
Richard Moat:
Cred că aderarea la Uniunea Europeană a ajutat la creșterea economică în ansamblu a României, ceea ce a dus la o creștere a cheltuielilor populației pentru serviciile de telecomuni­cații. Acest lucru nu s-a tradus neapărat printr-un ARPU mai ridicat, pentru că pe de altă parte au scăzut și tarifele serviciilor de comunicații, deci putem vorbi de o compensare până la urmă. La sfârșitul anului 2007, ARPU Orange este același de la începutul anului trecut, în jur de 10,9 euro, în condițiile în care în același timp am câștigat și alți 1,7 mili­oane de noi clienți. Teoretic, când te axezi pe penetrarea zonelor ru­ra­le, acolo unde clienții au o pu­te­re de cumpărare mai scăzută, ARPU scade, dar în România am avut o valoare stabilă. Pentru noi acesta este un indicator al faptului că intrarea României în Uniunea Europeană a dus la o creștere eco­no­mică. Cu siguranță țara se con­frun­tă acum cu câteva provocări macroeconomice – deprecierea leului, creșterea dobânzii la 9% de către BNR - care vor afecta por­to­felul consumatorilor, situații cu care nu ne-am întâlnit în 2007.

C@M: Aveți în vedere lansarea unor servicii pentru cetățenii români care lucrează în străinătate?
Richard Moat:
Da, cu siguranță. Lucrăm la câteva oferte pentru aceștia, atât pe partea de voce, cât și pe cea de date, dar pe care nu le pot detalia, deocamdată...

Lansarea "Flybox" - primul pas către spațiul triple play

C@M: Cum puteți cataloga primele 3 realizări, dar și cele 3 neîmpliniri ale Orange în 2007?
Richard Moat: În primul rând aș menționa faptul că în 2007 am împlinit 10 ani de succes pe piața din România. Un alt moment important în 2007 a fost lansarea tehnologiei 3G+ care cred că va asigura succesul 3G. A treia mare realizare ar fi lansarea „Flybox", care reprezintă primul nostru pas spre spațiul triple-play. Nu pot vorbi despre neîmpliniri interne, în cadrul companiei, pentru că altfel nu am fi ajuns la aceste re­zul­tate de la sfârșitul anului, dar cred că una din dezamăgirile anu­lui 2007 a fost creșterea senza­țio­na­lismului comentariilor apărute în presă cu privire la posibilele efecte negative ale emisiilor radio.

Videointerviu cu Richard MOAT, CEO Orange România
București, 6 februarie 2008
10 video

Articol apărut în COMUNIC@ȚII MOBILE - Revista afacerilor Telecom @ Mobile Media. ANUL IX - NUMĂRUL 82 - februarie 2008

Comandați online ediția print a revistei COMUNIC@ȚII Mobile: