.

Vodafone România a lansat campania „Vezi în viitor” cu ocazia aniversării a 20 de ani, prin care ilustrează, cu ajutorul realității virtuale 360°, cum ar putea arăta meseriile viitorului. Aceasta este o premieră, Vodafone România fiind primul operator de telecomunicații care produce astfel de conținut video pentru campaniile sale. „Aniversarea a 20 de ani nu se concentrează doar pe modul în care am sprijinit oamenii să reușească pe drumul lor de-a lungul timpului, dar și oferă o privire spre ceea ce urmează. Este angajamentul nostru că vom continua să ne implicăm în viitorul clienților noștri, inovând și creând valoare pentru ei prin cee ce facem, pentru a le oferi noi modalități de a-și îmbunătăți viața. Această campanie oferă un mod creativ care ne permite să aruncăm o privire în viitor, prin intermediul tehnologiei de ultimă oră”, precizează Ravinder Takkar, Președinte și CEO Vodafone România.
 
Începând din luna martie, campania „Vezi în viitor” va fi implementată în peste 50 de magazine din București și din alte 22 de orașe din întreaga țară. Lista acestora este publicată pe www.vodafone.ro, aici. În fiecare magazin va exista un spațiu echipat cu ochelari Samsung Gear VR și cu smartphone-uri care pot fi utilizate de toți vizitatorii pentru a vedea, utilizând tehnologia 360° VR, cum vor arăta în viitor meseriile de pădurar, doctor și arhitect.
 
 
Inițiativa „Vezi în viitor” este promovată printr-o campanie de comunicare construită în jurul mesajului „Ai puterea să-ți faci viitorul. Descoperă meseriile generației viitoare, pentru prima dată în 360° VR”, desfășurată în mediile TV print și online.
 
Vodafone România aniversează 20 de ani pe tot parcursul anului 2017 printr-o serie de inițiative dedicate clienților. Brandul Vodafone este prezent pe piața românească din anul 2005, când a achiziționat Connex, care și-a lansat serviciile în 1997. De-a lungul istoriei sale pe piața locală, operatorul a investit cu prioritate în inovație, fiind primul care a furnizat servicii GPRS (în 2001) și mai apoi servicii 3G (în 2005) și 4G (în 2012). Lansarea primului serviciu de Relații cu Clienții (în 1997), a primei fundații corporative (în 1998), a serviciului de mesaje scurte – SMS – și a celor de date și fax (în 1998), precum și a primului serviciu de recunoaștere automată a vorbirii (în 2014) se numără printre premierele pe care Vodafone România le-a marcat pe piața de telecomunicații din țara noastră.
 
Vodafone România este o divizie a Vodafone Group Plc., unul dintre cele mai mari grupuri de telecomunicații mobile din lume, care oferă o gamă de servicii ce include voce, mesaje, date și comunicații fixe. Vodafone are divizii în 26 de țări, 49 de rețele partenere în întreaga lume și operațiuni de broadband fix în 17 țări. La 31 decembrie 2016, Vodafone avea 470 de milioane de utilizatori ai serviciilor mobile și 14,3 milioane de utilizatori ai serviciilor de broadband fix. Pentru mai multe informații, vizitați www.vodafone.com