.

Peste un milion de terminale 4G sunt conectate astăzi la rețeaua Vodafone România, al doilea mare jucător de comunicații mobile după numărul de clienți, al cărui portofoliu număra 8,8 milioane de utilizatori la finele lunii iunie. Acesta este un record național, fiind prima cifră oficială anunțată public de către un operator de comunicații mobile. În genere, operatorii se feresc să dezvăluie cifre despre echipamente și tehnologii tocmai pentru ca presa și analiștii să nu poată face comparații între jucătorii din piață.

Video streamingul – vedeta 4G
“Din septembrie 2014, de când am lansat Supernet 4G, am înregistrat creșteri semnificative. Tehnologia 4G a devenit din ce în ce mai accesibilă, avem peste un million de terminale 4G conectate la rețeaua noastră. Știm deja că utilizatorii consumă din ce în ce mai multe date, dar când ne uităm la cifre, vedem că traficul de date crește, într-adevăr, într-un ritm impresionant. Comparativ cu luna septembrie 2014, traficul de date în rețeaua noastră a crescut cu 132%, iar traficul de date 4G  a crescut de 15 ori, în aceeași perioadă”, susține directorul de tehnologie al Vodafone România, Giovanni Chiarelli, citat de profit.ro. În ultimele 12 luni, utilizatorii Vodafone au vizionat 60  milioane de ore de conținut prin video streaming. Acoperirea 4G a subsidiarei locale a grupului britanic Vodafone cuprinde 2.500 de localități și 100 de orașe, inclusiv toate cele 41 de reședințe de județ, în proporție de 100%. În plus, acoperirea rețelei 4G+ a operatorului este disponibilă în București, Brașov, Cluj, Timișoara, Iași, Constanța, Craiova, Galați și Ploiești.

Vodafone ne provoacă la consum de 4G
“Timp de două zile, cei peste opt milioane de utilizatori ai Vodafone pot utiliza nelimitat Supernet 4G în perioada 12 – 13 septembrie, fără costuri suplimentare”, a adăugat directorul Consumer Business Unit al operatorului, Andrea Rossini. De asemenea, operatorul va permite clienților celorlalți operatori de telefonie mobilă să utilizeze nelimitat, în perioada 14 – 18 septembrie, rețeaua Vodafone pentru serviciile de date și acces la Internet. “Invităm clienții celorlalți operatori de telefonie mobile să solicite o cartelă SIM dintr-unul din magazinele rețelei noastre de distribuție, și după activare, pot testa, timp de 48 de ore în intervalul 14-18 septembrie, rețeaua Supernet 4G”, a precizat Rossini. Ceilalți jucători locali de telefonie mobilă sunt Orange România – liderul pieței de profil, Telekom Romania Mobile Communications și RCS&RDS.

Fișă Vodafone România
Vodafone România este o divizie a grupului britanic de telecomunicații Vodafone, unul dintre cele mai mari grupuri de telecomunicații mobile din lume. Grupul britanic deține divizii în 26 de țări, 55 de rețele partenere în întreaga lume și operațiuni de broadband fix în 17 țări. La 30 iunie 2015, Vodafone anunța 449 milioane de utilizatori ai serviciilor mobile și 12 milioane de utilizatori ai serviciilor de broadband fix. În România, veniturile din servicii pentru trimestrul încheiat la 30 iunie au atins 166,8 milioane de euro, în creștere cu 5,7%, față de aceeași perioadă a anului 2014.

 

Sursa: Ion VACIU