Cel mai apreciat consultant pe probleme de management din SUA este Jim Collins, autor a două bestseller-uri de specialitate și care are un tarif absolut impresionant pentru discursurile sale '“ 1.000 USD/minut.
Directorii executivi americani au făcut deja o pasiune pentru acei guru ai managementului care le oferă idei sclipitoare despre cum ar trebui condusă o companie, dar care, curios lucru, nu au condus niciodată o companie proprie. Renumitul Peter Drucker ar fi un alt exemplu în acest sens, în această categorie intrând și Thomas Peters, care a devenit un simbol al anilor 80 în urma publicării cărții sale 'În căutarea excelenței'.
Atracția momentului este acum Jim Collins care a vândut peste 1 milion de exemplare din fiecare din cărțile sale '“ 'Built to last' și 'Good to Great' și care a devenit atât de popular, încât își permite o selecție foarte strictă a clienților săi '“ 1 din 25. Printre favoriții săi se includ companii precum McDonald'™s, Coors Brewing, Amazon.com și chiar Orchestra Filarmonică din Cleveland.
Collins câștigă 3 milioane USD pe an pentru 'laboratoarele' sale (20.000 USD/ ședință) și pentru discursurile nu mai lungi de 45 de minute (45.000 USD/discurs).
Lecția de management
În viziunea lui Collins, nu este absolut necesar ca managerii să fie charismatici pentru a avea succes. Accentul trebuie pus mai degrabă pe posibilitățile companiei decât pe calitățile managerului. Organizațiile care fac din maximizarea profiturilor prioritatea lor nu au aceleași rezultate favorabile ca cele ce activează conform principiilor fondatorilor.
Collins îndeamnă companiile la răbdare, argumentând că o adevărată schimbare poate apărea în 7 ani, așa încât intrarea mai întârziată, de exemplu, pe piața unei tehnologii noi e de preferat unei penetrări timpurii doar de dragul de a fi primul. Tehnologia nu asigură succesul, ci doar îl accelerează, îi avertizează Collins pe directorii tehnici executivi.
Urmând strategia lui Collins, președintele companiei Coors și-a concentrat toate eforturile asupra unui singur scop de bază și a avut numai de câștigat. Coors a intrat în topul primelor 5 fabrici de bere la nivel mondial (și pe locul 2 în Marea Britanie), mizând pe creșterea sa pe o piață foarte bine delimitată, fără a încerca atragerea întregii piețe de profil. Collins a sfătuit și Amazon să se axeze pe traficul pe site în căutarea unei varietăți impresionante de produse sub marca Amazon, nu pe profitul din vânzarea cărților. În prezent, cărțile, muzica și casetele video aduc mai puțin de 50% din venituri, restul fiind adus de vânzarea altor sute de produse diferite. Aceeași lecție a fost aplicată și de un grup format din cele mai apreciate 9 orchestre din America, care a înțeles că afacerea sa nu se baza pe profitul din concerte, ci pe faptul că spectatorii sunt adevărați pasionați de muzică și de artiștii orchestrei, ceea ce îi face să devină sponsori activi.
Collins însuși își pune problema stagnării strategiilor manageriale, la care a și găsit răspunsul: în ultimii 10 ani toți și-au permis luxul de a se considera cei mai buni, dar deodată au fost treziți la realitate și au înțeles că nu ei erau cheia, ci piețele foarte mari de desfacere. Ideea de bază este consolidarea imaginii companiei în mintea consumatorilor.
O poveste hollywoodiană
Biografia lui Collins ni-l prezintă pe acesta drept pe un alpinist renumit pentru escladarea în premieră a unor vârfuri muntoase extrem de periculoase din SUA, lucru care îi stimulează curajul și inițiativele, făcându-l foarte atent și în afaceri la obiectivul urmărit. Collins a absolvit în 1980 Facultatea de Matematici Aplicate a Universității Standford, lucrând peste 18 luni la firma McKinsey & Co. unde nu a avut prea multe reușite la proiectul pe care T. Peters și R. Waterman, acționarii firmei pe atunci, l-au preluat în cartea 'În căutarea excelenței'. A urmat experiența tristă de manager de produs în cadrul HP, în urma căreia s-a decis să nu mai lucreze niciodată pentru o companie. Nici relația cu Universitatea Standford nu a fost una strălucită, refuzând în calitatea sa de profesor să urmeze un doctorat, așa încât a demisionat în 1995, pregătind propriile cursuri MBA pentru directori generali. Rolul său declarat este acela de a schimba viziunile oamenilor. Mai târziu, aceștia vor schimba companiile. 'Menirea mea este să-i provoc pe oameni din punct de vedere intelectual'.
