
Zitec, unul dintre principalii producători locali de aplicații online, a fost premiat în cadrul Galei Start Mobile organizată de Google România împreună cu IAB România. Compania românească a obținut premiul Best Mobi Site, cu proiectul dezvoltat pentru Paravion.ro, și s-a clasat în Top 3 cele mai bune agenții participante, câștigând astfel o excursie la Android Lab, sediul Android din Mountain View, California. "Utilizarea dispozitivelor mobile înregistrează o creștere puternică inclusiv în Romania, unde peste 20% dintre utilizatorii de internet folosesc smartphone sau tabletă. Companiile care înțeleg comportamentul clienților recunosc faptul că prezența pe aceste platforme este obligatorie și că interacțiunea trebuie adaptată acestui mediu. Astfel, plecând de la nevoile acestora, am ajuns să dezvoltăm și mobi-site-uri, iar faptul că am fost premiați de o companie de renume, Google, confirmă munca depusă și ne dă încredere în ceea ce putem realiza mai departe", precizează Alexandru Lăpușan, CEO și co-fondator Zitec.
Printre websiteurile mobi dezvoltate de producătorul românesc de aplicații online putem enumera Paravion.ro, Broadway.TV, Agora.ro, RechiziteleMele.ro, ServSkills.ro, AuditEXP.org. Astfel, sunt prezente în portofoliul companiei site-uri de prezentare, dar și mobi-site-uri complexe, de e-commerce, portaluri de știri sau publicații. În cadrul competiției Start Mobile, Zitec a câștigat, împreună cu Paravion Tour, premiul pentru "Cel mai tare mobi-site", și s-a clasat în "Top 3 Agenții" participante la concurs, care trimite compania în California, la sediul Android Lab din Mountain View.
Zitec este prezent pe piața locală de 10 ani, reușind în acest timp să își crească cifra de afaceri anual și să ajungă, în 2012, la 1,4 milioane de euro. Producătorul de aplicații software a extins activitatea companiei, dezvoltând, în 2005, și un departament de online marketing, care a generat afaceri de 250.000 de euro anul trecut. La adresa http://zit.ec/infographic10 puteți vizualiza un infografic privind evoluția companiei în cei 10 ani de activitate.
În momentul de față, compania are clienți din Statele Unite, Canada, Marea Britanie, Danemarca, Germania, Olanda, Italia, România, Grecia, Cipru, Qatar, Arabia Saudită, Egipt, Emiratele Arabe Unite.
Totodată, Zitec a investit în SUA, în două proiecte din San Francisco, HuddleHero.com și Zipongo, și în unul din New York (VideoPublishing.com). Cea mai recentă investiție a sa a fost realizată în România, Zitec preluând 30% din editura HAC!BD, creatoarea revistei de benzi desenate Harap Alb continuă.
Google România a lansat inițiativa Start Mobile în octombrie 2012, împreună cu asociația IAB România. Competiția Start Mobile se adresează agențiilor digitale românești și încurajează dezvoltarea de mobi-site-uri. Concursul Start Mobile de anul acesta s-a desfășurat între 1 ianuarie și 30 iunie 2013 și a constat în premierea agențiilor care au dezvoltat cel puțin șase mobi-site-uri pe perioada competiției și care au oferit minimum un testimonial de satisfacție din partea clienților pentru care au fost create site-urile pentru mobil.
Despre Zitec
Zitec este una dintre companiile lidere din industria IT din România, specializată în dezvoltarea de produse și aplicații online complexe. Cu circa 50% din venituri provenite din proiecte externe, dezvoltate în SUA, Canada, Marea Britanie, Germania, Italia sau Danemarca, succesul Zitec este confirmat și de referințele primite din partea unor clienți de top, precum JW Marriott, Mercedes-Benz, Amadeus, Bullguard sau LaFarge. Zitec acționează ca un incubator tehnologic, și furnizează servicii și suport companiilor aflate în primele stadii de dezvoltare. Expertiza tehnologică, dezvoltarea de software și finanțarea sunt principalele servicii oferite portofoliului actual de companii: Zipongo.com, VideoPublishing.com, HuddleHero.com, editura HAC!BD (hacbd.ro). Zitec dezvoltă, de asemenea, proiecte proprii, precum HotelPeeps.com și Zidox.com.





