.

Zitec mizează pe o creștere cu cel puțin 25% a cifrei de afaceri în acest an, la 1,4 milioane de euro, datorată atât serviciilor cu valoare adaugată oferite, cât și majorării numărului de clienți. "În 2011, compania a raportat un business de 1,12 milioane de euro, veniturile din piața românească reprezentând 40% din cifra de afaceri, față de 20% în anul precedent. Anul trecut am lucrat cu aproape 50 de clienți din România și din străinătate", precizează Alexandru Lăpușan (foto), CEO Zitec.

Conform declarațiilor sale, în 2011 aproximativ 65% dintre clienții Zitec au fost companii locale, restul provenind din țări precum SUA, Grecia, Franța, Canada, Marea Britanie, Germania, Cipru sau Egipt. În acest an, Zitec își va continua dezvoltarea pe piața autohtonă, mizând pe atragerea de clienți de calibru, dar în același timp, va urmări activ și creșterea portofoliului de parteneri din străinătate.

În 2011, compania a dezvoltat modelul de business de incubator tehnologic investind 50.000 de euro în start-up-ul american Zipongo, proiect susținut de investitori de calibru precum Founder Collective, doctorul Neal Baer, producător al serialului ER și Peter Dolan, fost CEO al gigantului farmaceutic Bristol Myers Squibb.

Proiectul este menit să ajute oamenii care își doresc un stil de viață echilibrat să descopere și să cumpere mâncare sănătoasă. Acesta cuprinde două aplicații online: Zipongo Healthy Deals și Zipongo zLife, precum și variantele lor pentru telefoane mobile, disponibile atât pentru Android, cât și pentru iPhone.

În 2011, Zipongo și-a concentrat atenția pe sprijinirea consumatorilor pentru a căuta și consuma produse alimentare sănătoase, prin intermediul ofertelor tip discount, de a rămâne loiali și de a promova un stil de viață sănătos. Cupoanele Zipongo au fost pentru prima dată lansate în cadrul lanțului de magazine Andronico’s din regiunea San Francisco, Silicon Valley, iar unele dintre rezultate au fost cu adevărat extraordinare: statisticile din 2011 arată că peste 80% dintre utilizatorii Zipongo au revenit pe site, fiind cea mai mare rată de retenție din industrie, comparativ cu un procent cuprins între 5 și 10, cât înregistrează alte site-uri de reduceri.

"Consumatorii sunt copleșiti de numărul mare de produse alimentare disponibile și de recomandările contradictorii despre regimurile alimentare sănătoase. Părinții ne cer informații specifice și recomandări personalizate despre ce alimente sănătoase să servească familiei, cât mai accesibile din punct de vedere al prețurilor. Statisticile noastre arată că rata de succes este astfel mai mare, comparativ cu metodele tradiționale de marketing care promovează alimente sănătoase", precizează fondatorul și CEO-ul Zipongo, Jason Langheier, doctor și masterand în Sănătate Publică.

"Ne vom dubla investitia în Zipongo în primele luni ale acestui an. Planul de business pentru 2012 prevede extinderea ofertelor de discount și a planurilor de diete sănătoase în alte rețele de retail și centre de sănătate din SUA. De asemenea, vom continua dezvoltarea a încă două module ale aplicației, ce oferă planuri personalizate de dietă și sport. Am încheiat anul 2011 cu o echipă de 42 de angajați, față de 34 la finele lui 2010, și căutăm activ colegi pentru posturi de Software Engineer, Quality Assurance Engineer și Graphic Designer", precizează Lăpușan.

Alte proiecte pe care Zitec va miza în continuare sunt HotelPeeps.com și Zidox. HotelPeeps, care cuprinde o aplicație Facebook și o soluție online de rezervări hoteliere a absorbit în 2011 o investiție de 60.000 de euro. Pentru dezvoltarea celui de-al doilea proiect propriu, Zidox, soluție de gestionare a timesheeturilor, project/HR management și chestionare HR360 au fost investiți aproximativ 25.000 de euro.

Dincolo de investițiile programate pentru Zipongo, CEO-ul Zitec afirmă că în 2012 va continua susținerea proiectelor proprii HotelPeeps și Zidox, dar are în plan și lansarea de noi proiecte.