
Zitec, unul dintre principalii producători locali de aplicații online, împlinește în această lună 10 ani de la înființare. În această perioadă, compania a lucrat, în medie, 1.200 de ore pentru fiecare din cele 300 de proiecte dezvoltate pentru clienți din toată lumea, începând cu Statele Unite și până la Emiratele Arabe Unite, și a scris aproximativ 20 de milioane de linii de cod. "Obiectivul nostru principal a fost să creștem și să dezvoltăm Zitec, perfecționând continuu procesele și îmbunatățind calitatea serviciilor oferite. Iar în cei 10 ani care au trecut am reușit să ne îndeplinim acest scop și să ajungem o echipă puternică, să creăm proiecte originale și să clădim parteneriate de succes", precizează Alexandru Lăpușan (foto), CEO și co-fondator Zitec.
Compania a avut o evoluție notabilă în cei 10 ani de activitate, reușind să își crească cifra de afaceri anual, până la 1,4 milioane de euro în 2012. Pentru acest an, Zitec prognozează un business de peste 2 milioane de euro.
Zitec – o privire rapidă
Cele 1.200 de ore lucrate pe fiecare din cele 300 de proiecte realizate de Zitec de-a lungul timpului pot fi traduse în peste 350.000 de ore de dezvoltare software (echivalente cu timpul necesar pentru a ajunge la cea mai apropiată planetă care poate fi locuită, cu viteza luminii) sau în 20 de milioane de linii de cod scrise. Practic, în ultima decadă, compania a scris o linie de cod pentru fiecare cetățean român, așa cum se poate observa și în infograficul pe care l-au pregătit membrii echipei.
De asemenea, producătorul de aplicații software a realizat de-a lungul existenței sale pe piață și proiecte de audit software, pe diverse verticale – scalabilitate, front-end, performanță, securitate etc. – și a extins activitatea companiei, dezvoltând, în 2005, un departament de online marketing care a generat afaceri de 250.000 de euro anul trecut.
Totodată, Zitec s-a specializat în platforme de retail online în cloud în ultimii ani. Compania are o experiență de cinci ani în servicii web Amazon, trei ani în Rackspace cloud și trei în Windows Azure.
Până anul trecut, când veniturile producătorului român s-au balansat, provenind 50% din țară și 50% din străinătate, Zitec realiza 80% din business în afara României. În prezent, compania are clienți din Statele Unite, Canada, Marea Britanie, Danemarca, Germania, Olanda, Italia, România, Grecia, Cipru, Qatar, Arabia Saudită, Egipt, Emiratele Arabe Unite. Mai mult decât atât, Zitec a și investit în SUA, în două
proiecte din San Francisco – HuddleHero.com și Zipongo – și în unul din New York (VideoPublishing.com).
Cea mai recentă investiție a companiei a fost însă realizată pe piața locală, unde Zitec a preluat 30% din editura HAC!BD, creatoarea revistei de benzi desenate Harap Alb continuă.
Începand cu 2012, producătorul de aplicații a început o extindere importantă a echipei, ajungând la un număr de 57 de membri la sfârșitul lui 2012 și având ca obiectiv o echipă de 80 de persoane la sfârșitul acestui an.
Despre Zitec
Zitec este una dintre companiile lidere din industria IT din România, specializată în dezvoltarea de produse și aplicații online complexe. Cu circa 50% din venituri provenite din proiecte externe, dezvoltate în SUA, Canada, Marea Britanie, Germania, Italia sau Danemarca, succesul Zitec este confirmat și de referințele primite din partea unor clienți de top, precum JW Marriott, Mercedes-Benz, Amadeus, Bullguard sau LaFarge. Zitec acționează ca un incubator tehnologic, și furnizează servicii și suport companiilor aflate în primele stadii de dezvoltare. Expertiza tehnologică, dezvoltarea de software și finanțarea sunt principalele servicii oferite portofoliului actual de companii: Zipongo.com, VideoPublishing.com, HuddleHero.com, editura HAC!BD (hacbd.ro). Zitec dezvoltă, de asemenea, proiecte proprii, precum HotelPeeps.com și Zidox.com.





