.

Polycom alături de HP, Juniper Networks, Microsoft și Logitech/LifeSize, au anunțat cofinanțarea Forumului pentru Interoperabilitate în Comunicarea Unificată (UCIF), o alianță globala non-profit formată din lideri în tehnologie care colaborează pentru a putea oferi soluții de comunicare unificată. UCIF vine în sprijinul consumatorilor prin soluții hardware și software care beneficiază de standarde deschise și interoperabilitate între producărori, astfel încât companiile și clienții pot comunica și colabora chiar dacă folosesc produse și/sau servicii de la producători diferiți.

Pentru că au înțeles importanța interoperabilității bazată pe standarde deschise, una dintre principalele cerințe pentru a permite comunicarea unificată în întreprinderile de astăzi, membrii UCIF au decis începerea colaborării pentru facilitarea adoptarii comunicării unificate globale de la experiențele pe telefonul mobil, desktop, și până la soluțiile de teleprezență.

"Polycom dorește să ajute consumatorii să comunice fără bariere prin soluții standardizate și colaborarea deschisă", precizează Andy Miller (foto), președinte și CEO Polycom. "Piatra de temelie a strategiei Polycom Open Collaboration Network o reprezintă portofoliul de înaltă calitate de soluții video și voce care pot interopera cu platforme UC, caracterizate de flexibilitate și care protejează investițiile clienților noștri. Scopul UCIF este îndreptarea atenției către soluțiile deschise, standardizate și limitarea oricărei promovări pentru soluțiile particulare care nu sunt în interesul clienților noștri. Suntem încântați să fim printre fondatorii UCIF și să promovăm interoperabilitatea prin intermediul industriei UC."

„Interoperabilitatea este crucială pentru consumatorii al căror succes depinde de comunicarea unificată, dar în același timp și intrinsecă în oferirea instrumentelor UC de ultimă generație, serviciilor și infrastructurii din partea producătorilor diferiți. Până acum, eforturile pe care le-am depus pentru a obține interoperabilitatea s-au desfășurat ad-hoc, lucru ce nu a adus atât de multă încredere consumatorilor, care nu erau siguri că investițiile pe care și le planificaseră erau sigure și că vor aduce valoarea adăugată promisă", precizează Jonathan Edwards, Analist în cercetare, UCIF. Împreună, aceste companii vor ajuta industria să adopte standarde deschise și să creeze programe care plasează responsabilitatea la producător și protejează în același timp și invesțiile consumatorul – ceva ce va accelera cu siguranță adopția tehnologiilor UC."

UCIF va utiliza standardele existente în industrie și va defini și unele noi pentru eliminarea prăpastiile dintre protocoalele actuale și problemele de interoperabilitate. Membrii UCIF sunt deschiși soluțiilor hardware și software din partea producătorilor, providerilor de servicii și operatorilor de rețea.

Despre Forumul UCI

Forumul de Interoperabilitate în Comunicarea Unificată (UCIF) este o alianță globală non-profit formată din lideri în tehnologia comunicațiilor care și-au unit forțele în realizarea sistemelor de comunicare unificată (UC) prin creșterea eficienței, micșorarea costurilor de implementare și îmbunătățirea experienței de interoperabilitate pentru clienții UC. Viziunea UCIF este crearea unui sistem interoperabil de soluții hardware și software între companii, providerii de servicii și consumatori, astfel încât aceștia să beneficieze de comunicare deschisă și să se bucure de noi oportunități business. UCIF crează și testează profile interoperabile, implementează strategii și bunele practici pentru interoperabilitate între produsele UC, soluțiile de comunicare existente și aplicațiile business. Pentru mai multe informații vizitați www.ucif.org.

Despre Polycom

Polycom, Inc. (Nasdaq: PLCM) este liderul mondial în soluții de teleprezență, video și voce și o companie vizionară în comunicații, care înlesnește conectivitatea și colaborarea oamenilor din orice parte a lumii. Pentru mai multe informații vizitați www.polycom.com și urmăriți-ne pe Twitter @AllAboutPolycom.