
Star Storage, lider în soluții pentru stocare, arhivare și management al informațiilor (date și documente), a fost recunoscută de către Hitachi Data Systems ca partenerul anului 2009 din regiunea CEEMEA (Central Eastern Europe Middle East & Africa) în zona soluțiilor File Services / NAS. Ceremonia de premiere a avut loc la Istanbul, Turcia, în cursul lunii mai 2010.
"Suntem foarte încântați să primim acest premiu. Această distincție vine, de fapt, ca o recunoaștere a contribuției Star Storage la succesul Hitachi Data Systems pe piața soluților NAS (Network Attached Storage), prin proiectele dezvoltate de Star Storage în Romania în decursul anului 2009, una dintre aceste implementări fiind, de altfel, cel mai complex proiect de File Services / NAS din regiune", precizează Cătălin Păunescu (foto), Managing Director, Star Storage.
"Acest premiu este oferit unui partner inovativ din regiune, care și-a demonstrat abilitățile și capacitatea de a livra, la cel mai înalt nivel de profesionalism, soluțiile și serviciile HDS din zona File Services / NAS. Salutăm astfel dedicarea și efortul întregii echipe de vânzari și servicii profesionale Star Storage, care a atins performanțe deosebite în oferirea de soluții customizate tuturor clienților companiei", precizează Phillipe Fosse, Vice President Channels EMEA, HDS.
Pe baza parteneriatului stabilit încă din anul 2003, Star Storage promovează activ pe piața locală întreg portofoliu de produse și soluții HDS.
"Compania Star Storage este capabilă să proiecteze, să configureze, să implementeze și să ofere servicii de consultanță și suport post vânzare pentru întreaga gamă de soluții HDS direct către clienții săi. Aceștia beneficiază astfel, dintr-o singură sursă, de soluții și servicii complete, ce integrează cele mai noi tehnologii și know-how la nivel mondial. Avantajele sunt evidente, plecând de la posibilitatea de a dezvolta soluții personalizate, care să răspundă nevoilor specifice ale fiecărui client și terminând cu reducerea la minimum a timpului de răspuns și a costurilor asociate implementării, operării și managementului infrastructurii IT. Avem convingerea că Star Storage va rămâne și pe viitor unul dintre cei mai respectați parterneri HDS la nivel internațional", precizează Cătălin Păunescu, Managing Director, Star Storage.
Despre Star Storage - The Information Management Company
Star Storage este o companie românească, capital 100% privat, lider în soluții pentru stocare, arhivare și management de informații (date și documente) în România. Cu peste 10 ani de experiență pe piața din România, Star Storage și-a dezvoltat un portofoliu de soluții și servicii, construit pe principiul integrării complete de-a lungul întregului ciclu de viață al documentelor. În cadrul celor 5 divizii de business dezvoltate, compania oferă servicii externalizate de output management (producție documente), servicii externalizate de input management (servicii externalizate de arhivare electronica și externalizare a proceselor bazate pe documente), servicii externalizate de data center (protecție și gestiune a datelor/aplicațiilor), soluții pentru infrastructură și soluții de business.
Pentru mai multe detalii vizitați www.star-storage.ro.
Despre Hitachi Data Systems
Hitachi Data Systems furnizează tehnologii de top in domeniul IT, servicii și soluții, care livrează valoare adăugată reală către client, o profitabilitate raportată la valoarea activelor de neegalat și impact demonstrabil asupra întregii afaceri. Pe baza unei viziuni conform căreia IT-ul trebuie să fie sustenabil, virtualizat și pregătit pentru cloud, Hitachi Data Systems oferă soluții care îmbunătățesc capacitatea de răspuns a mediului IT, reducând, în același timp, costurile. Cu peste 4.200 de angajați la nivel mondial, Hitachi Data Systems desfașoară operațiuni în peste 100 de țări și regiuni. Produsele, soluțiile și serviciile Hitachi Data Systems beneficiază de încrederea celor mai mari companii la nivel mondial, incluzând mai mult de 70% din topul Fortune 100 și mai mult de 80% din topul Fortune Global 100. Hitachi Data Systems crede cu tărie că datele sunt cele care pun lumea in mișcare, iar informația este noua monedă de schimb.





