D-Link a prezentat noua gamă de echipamente 3G și 4G în cadrul Mobile World Congress 2011 de la Barcelona. Aceasta demonstrează interesul continuu privind segmentul de retail dar și operatorii de date prin telefonia mobilă. În plus, reprezintă un important pas înainte în strategia de mobilitate a D-Link, pe măsură ce continuăm să dezvoltăm gama 3G și, mai mult, să lansăm portofoliul 4G.
"D-Link recunoaște provocările cu care se confruntă operatorii care trebuie să ofere abonaților servicii cu valoare adăugată și în același timp să reducă și costurile operaționale, să planifice viitoarele echipamente 4G și să creeze noi oportunități de profit. La D-Link, urmărim cu atenție necesitățile clienților noștri și, din reacțiile acestora, înțelegem că nevoia permanentă de conectare este esențială. Soluțiile noastre sunt proiectate având în vedere flexibilitatea, asigurând conectivitate mobilă de încredere, portabilitate și acces ușor la Internet din orice locație, în orice moment. Suntem tot mai conștienți de cererea de date din rețelele mobile, de aceea am proiectat echipamente care să le permită utilizatorilor să partajeze conexiunea lor 3G cu alte persoane", precizează Kevin Wen (foto), Președinte D-Link Europe.
Piața 3G este în continuă creștere, iar acest lucru generează cerere din rândul utilizatorilor casnici sau din partea companiilor pentru produse care le să permită accesul ușor la Internet. Conform previziunilor UMTS Forum* (Ianuarie 2011), se preconizează ca un miliard de dispozitive pentru segmentul consumer să fie conectate la Internet mobil până în 2016, iar cererea pentru conectivitate va depăși creșterea generală de pe piața wireless. Răspunzând acestor tendințe, creșterea volumului de date mobile a ajuns la nivelul la care o serie de operatori europeni au anunțat recent sfârșitul erei cu tarife stabilite fără limită de volum al datelor, continuând să răspundă solicitărilor privind inovația, portabilitatea și ușurința de utilizare.
"Evoluția cererii pentru 3G și 4G necesită o permanentă inovație din partea producătorilor pentru ca operatorii și partenerii să se poată adapta și răspunde cerințelor clienților. D-Link este poziționat strategic pentru a oferi soluții mobile de top, pe măsură ce piața se dezvoltă continuu", precizează Kevin Wen.





