
Microsoft si Toyota au semnat un parteneriat in valoare de 12 milioane de dolari. Cele doua companii vor investi banii intr-o subsidiara Toyota care ofera servicii digitale pentru masini. Functiile de navigatie, management al energiei si alte servicii "inteligente" de pe viitoarele masini Toyota vor fi construite pe platforma de cloud computing Windows Azure a Microsoft, scrie PhysOrg.com. Primele automobile Toyota care vor beneficia de aceste servicii vor fi modele hibrid si electrice care vor debuta pe piata anul viitor. Toyota se asteapta sa aiba o platforma globala bazata pe cloud computing pana in 2015. Cloud computingul presupune o retea de servere care furnizeaza utilizatorilor atat spatiu de stocare, cat si putere de calcul sau programe, cu ajutorul unor dispozitive uzuale de navigare web.





