
Compania germană SAP AG, lider mondial în furnizarea de soluții software de afaceri, a lansat în cadrul Mobile World Congress 2012, desfășurat la Barcelona în perioada 27 februarie – 1 martie, noua versiune a soluției de management pentru dispozitive mobile Afaria. Potrivit statisticilor IDC Corp., pe segmentul de management al aplicațiilor mobile, soluția Afaria este lider de piață, cu o cotă de aproximativ 20%. "Majoritatea companiilor locale nu utilizează terminalele mobile pentru gestiunea afacerilor, însă într-un timp relativ scurt, apreciez că acest avans tehnologic va cuprinde și mediul de business autohton. Faptul că o soluție de business dedicată dispozitivelor mobile precum Afaria se află în portofoliul SAP, reprezintă un avantaj competitiv extrem de mare", precizează Valentin Tomșa (foto), Director General SAP Romania.
Noua versiune va permite utilizatorilor să-și gestioneze aplicațiile și dispozitivele mobile prin intermediul unei interfețe care simplifică acest proces și îmbunătățește fluxurile de lucru și integrarea.
Pe măsură ce companiile își mută o mare parte din activitățile cheie pe dispozitivele mobile și permit angajaților să lucreze oricând și de oriunde prin intermediul acestor dispozitive, gestionarea și securizarea acestor medii mobile nu a fost niciodată mai critică. Cu noua versiune Afaria, SAP dorește să aducă un plus de inovație și să furnizeze consumatorilor un mediu mobil propice pentru dezvoltarea afacerilor și în același timp, să simplifice managementul informațiilor stocate, odată cu reducerea costurile informatice.
"Afaria este o aplicație matură care a evoluat continuu în ultimii 10 ani, devenind o platformă completă de gestionare a datelor de pe dispozitivele mobile. Cu cea mai recentă versiune, SAP a restructurat complet consola de administrare Afaria, fapt care a permis accelerarea si simplificarea gestionării datelor de către utilizatorii finali, IT manageri și furnizorii de conținut. Clienții vor beneficia în mod semnificativ de aceste îmbunătățiri, pe măsură ce numărul de dispozitive mobile dintr-o companie va depăși numărul PC-urilor, iar IT-ul are nevoie de un management simplificat și cu costuri reduse", precizează Stacy Crook, senior analyst, IDC.
În acest an, pe piață vor fi disponibile aproximativ 1,5 milioane de aplicații mobile și sunt estimate circa 85 de miliarde de descărcări. Valoarea pieței de aplicații mobile pentru acest an este aproximată la 11 miliarde de dolari.
Printre noile funcționalități ale aplicației Afaria se numără portalurile de self-service pentru utilizatorii finali, care reduc semnificativ volumul de muncă. În plus, noua versiune Afaria vine cu un management mai bun al aplicațiilor, astfel încât crește eficiența timpului de lucru și totodată include integrarea cu portalul SAP® Store. De asemenea, securitatea aplicației a fost îmbunătățită și a fost introdus un modul de control asupra costurilor telecom.
Afaria beneficiază de o nouă interfață pentru utilizatori care necesită mai puține operațiuni pentru utilizarea aplicației. În plus, aplicația a fost optimizată pentru interacțiune tactilă, astfel încât Afaria să poate fi utilizată pe tablete.
Integrarea cu portofoliul SAP BusinessObjects, prin care utilizatorii pot accesa aplicații de Business Intelligence va permite realizarea rapidă de analize și raportări. De asemenea, utilizatorii Afaria pot accesa sistemul informatic principal al companiei, pentru sincronizarea automată între acesta și dispozitivul mobil pe care este instalată aplicația de business, crescând astfel rapiditatea fluxurilor de lucru. Accesul către consolă se va putea realiza și web-based, de pe toate browserele cunoscute.





